EXCLUSIV  Cel mai mic salariu de la ARBDD, peste 4600 lei. Doar 122 de angajaţi şi un buget de 66 milioane lei

Facebook ARBDD
Facebook ARBDD

Ce buget are Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, câţi angajaţi, dar şi cine o conduce? Toate acestea le aflaţi în rândurile de mai jos. 

"Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) este instituţie publică, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor a cărei activitate se desfăşoară în baza prevederilor Legii nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (RBDD), cu modificările şi completările ulterioare, a legislaţiei privind protecţia mediului, a legislaţiei privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor, a florei şi faunei sălbatice, a legislaţiei privind pescuitul şi acvacultura, a legislaţiei privind vânătoarea şi fondul cinegetic, etc. 

Obiect de activitate – Crearea şi aplicarea unui regim special de administrare pentru:

– conservarea şi protecţia diversităţii biologice din ecosistemele naturale ale Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării

– dezvoltarea aşezărilor umane şi organizarea activităţilor economice în corelaţie cu capacitatea de suport a ecosistemelelor naturale din Delta Dunării

– asigurarea respectării prevederilor legislaţiei  în vigoare pentru protecţia mediului înconjurător şi a ariilor protejate", se arată pe site-ul instituţiei.  

Salariile din ARBDD, între 4600 şi 14.500 lei

Am solicitat ARBDD mai multe detalii despre funcţionarea instituţiei. Iată ce ne-au răspuns. 

"Bugetul anual al ARBDD pe 2023 este 66.601.000 lei, din care proiecte Fond Extern Nerambursabil 44.000.000 lei. Organigrama instituţiei cuprinde un număr de 171 posturi, din care la acest moment sunt ocupate 122 de posturi. 

Nivelul salarial din cadrul instituţiei este de minimum 4686 lei, maximum 14.560 lei (după aplicarea prevederilor OUG 45/2023", se arată în răspunsul ARBDD. 

Guvernatorul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării este Gabriel Teodosie Marinov. Anterior, acesta a fost director DGASPC Tulcea, dar şi subprefect de Tulcea. Conform declaraţiei de avere, este proprietar sau coproprietar al mai multor terenuri şi imobile, dar are şi două maşini. 

Astfel, acesta are un teren intravilan de 700 mp dobândit în 2015 printr-un contract de donaţie, dar este şi coproprietar, în cotă de 50%, al unui teren de 350 mp, dobândit în 2013 printr-un contract de vânzare cumpărare. 

Gabriel Marinov deţine o casă de 130 mp în Tulcea, primită ca donaţie în 2015, dar are şi o cotă de 50 % în alte două imobile, tot din Tulcea: un apartament de 50 mp şi o casă de 200 mp. 

Guvernatorul ARBDD are un autoturism Hyundai, cumpărat în 2019, şi o maşină Dacia, cumpărată în 2022. 

În ultimul an, din funcţia de guvernator ARBDD, Gabriel Marinov a încasat 93372 lei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel