Exclusiv: trei scenarii privind acțiunile lui Victor Ponta, după anunțarea rezultatelor exit-poll la europarlamentare

Trei scenarii circulă în mediile informate, în ziua votului, cu privire la mișcarea pe care o va face premierul Victor Ponta după anunțarea exit-poll-urilor.

Primul scenariu susține că Ponta va cere PNL să se întoarcă la guvernare, desigur, în condițiile impuse de PSD. PNL urmează să aibă luni, la ora 14:00, o ședință BPN, unde se va lua o decizie. Cel mai probabil, PNL va refuza să reintre la guvernare cu PSD-ul. Premierul Ponta urmeasă să folosească la maximum "alianța trădătorilor" din PNL, formată din Călin Popescu Tăriceanu, Radu Stroe și Ovidiu Silaghi. 

Al doilea zvon, în opinia noastră puțin probabil, se referă la anunțarea de către premierul Ponta a unui guvern de tehnocrați, sprijinit de toate partidele, cu un premier numit de Mugur Isărescu de la BNR. Premierul Ponta ar urma să demisioneze pentru a-și pregăti candidatura la Președinție. Această a doua posibilitate pare extrem de puțin probabilă, fiind lansată, posibil, din laboratoarele PSD, pentru derutarea adversarilor politici.

În același timp, este posibilă o remaniere guvernamentală, inclusiv prin numirea de tehnocrați, dar în mod categoric cu Victor Ponta în funcția de prim-ministru. Reamintim că ultima remaniere guvernamentală a adus în poziții cheie, inclusiv la Finanțe și ministerul Energiei, tehnocrați, persoane fără experiență politică.

Citește și: Scenariu confirmat: Ponta îi cheamă la el pe liderii liberali care vor USL

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel