Ce trebuie să faci dacă ții dietă și trișezi. Cori Grămescu: Nu e un capăt de lume că ai mâncat o felie de tort!

Sursa foto: Facebook Cori Grămescu
Sursa foto: Facebook Cori Grămescu

Cori Grămescu a abordat subiectul fierbinte al dietelor, vorbind despre momentele de slăbiciune.

"La început, pare simplu să te ții departe de tentații, însă, în realitate, este destul de dificil să corectezi obiceiuri alimentare dobândite în timp. Ceea ce complică situația este faptul că îți spui că nu contează, e doar o zi, dar după te simți vinovată și te lași condusă de ideea că ai dat-o-n bară și de data asta și renunți.

Înainte de orice, nu e un capăt de lume că ai mâncat o felie de tort! Bucură-te de ea și continuă cu meniul adaptat obiectivului tău, devine și mai complicat dacă ajungi să ai o perioad[ de excese și tratații alimentare. Intri într-un cerc de vinovăție și disperare care va fi compensat tot cu mâncare sau dezvolți alte comportamente nesănătoase: înfometare, cântărit obsesiv, cafea în exces, sport în exces etc.

Deși echilibrul este ceea ce ne dorim și căutăm cu disperare, el nu apare peste noapte și ai nevoie de timp pentru a învăța noi comportamente alimentare. Reducerea frecvenței, a cantității și a renunțării la mentalitatea 'totul sau nimic' sunt începutul către un stil de viață armonios", a explicat Cori Grămescu pe Facebook.

Cum faci să nu renunți la dietă

Recent, Cori Grămescu a explicat cum se pot ține de dietă persoanele care vor să slăbească, cum își pot găsi motivația potrivită.

"Adevărul e că, în ceea ce privește motivația de a slăbi (și de a face sport), există o abordare simplistă și superficială a problemei, din categoria "ești grasă pentru că nu ești în stare să te abții”. Și asta aduce vina asupra celei care își dorește să găsească o cale de a se opri din comportamentul alimentar care a condus-o la kilograme în plus.

Femeile cu care vorbesc eu sunt mame, artiste, corporatiste, casnice, femei de afaceri sau angajate în companii mici, dar toate au în comun faptul că aspectul lor fizic nu a fost definitoriu pentru ele, deși adeseori au dus de ani de zile o luptă cu kilogramele în plus. În aceasta situație, lista de priorități de viață include multe alte capitole, până să ajungă la necesitatea de a se sprijini pe aspectul fizic.

Este cumva paradoxal că, deși îmi spun că-s ani de zile de când nu sunt mulțumite de felul în care arată, nu au reușit să-și găsească resursele pentru a se alinia la un proces "standard" de slăbire. Și nu pentru că nu au avut destulă voință. Ca să poți să ai motivația semi-constantă de a face sport, trebuie să știi cum să iți propui obiectivele. În primul rând, dacă îți propui "vreau să slăbesc x kilograme”, odată cu atingerea obiectivului îți dispare motivația. Nu e pentru că ești un om rău, ci așa funcționează mecanismele de recompensă din creierul nostru - după primirea recompensei, motivația scade.

"Acela este un obiectiv continuu, care te va ajuta"

Dacă îți propui, în schimb, "vreau să fiu o femeie suplă și atrăgătoare”, acela este un obiectiv continuu, care te va ajuta să îți menții motivația. În plus, a fi o femeie suplă și atrăgătoare are șanse să devină un pilon al imaginii de sine, pe când "vreau să slăbesc x kilograme" nu poate să ajungă vreodată la nivelul ăla de profunzime, din simplul motiv că nu antrenează resorturile emoționale necesare modificării personalității noastre.

Când începi să gândești obiectivele în sensul ăsta, poți negocia comportamentele tale de zi cu zi în raport cu impactul lor pe termen lung. Pentru că adeseori cădem în capcana următoare: "chiar dacă vreau să slăbesc x kilograme, o să mănânc anapoda doar masa asta, pentru că o sar pe următoarea și apoi nu o să se întâmple nimic”. Știm deja că asta nu funcționează niciodată.Aveți grijă de voi!", a explicat Cori Grămescu pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel