Fostul ministru de Interne, Ioan Rus, neagă posibilitatea numiriii sale în funcţia de prim-ministru, dacă USL va obţine 50% plus unu la alegerile parlamentare din decembrie.
Fostul ministru de Interne, Ioan Rus, infirmă declaraţiile liderului Partidului Noua Republica (PNR), Mihai Neamţu, care a decarat că Traian Băsescu îl va numi pe fostul ministru de Interne premier al României, dacă Uniunea Social Liberală (USL) va obţine majoritatea după aegerile din nouă decembrie anul acesta. "Sa mă propună pe mine premier?! Uitaţi, măi, de poveştile astea! În ultimii cinci ani, eu am vorbit abia acum cu Băsescu de 3 ori şi deodată m-am trezit omul lui," a declarat Ioan Rus la Realitatea TV.
Afirmaţia fostului ministru de Interne este replica dată de acesta lui Mihai Neamţu, care a spus marţi că Ioan Rus este un potenţial candidat la locul de premier. Preşedintele PNR a scris pe Facebook că, dacă preşedintele Traian Băsescu ar fi nevoit să numească un premier din rândul membrilor Partidului Social Democrat (PSD), cu siguranţă că acesta nu va fi actualul şef al executivului Victor Ponta, ci o persoană precum Ioan Rus.
Premierul Victor Ponta a declarat luni că în mod cert tot el va deţine şefia Guvernului şi după alegerile din iarnă, dacă USL va obţine 50% plus unu din voturi. ”Dacă USL va obţine 50 la sută plus unu, evident că voi fi premier. Preşedintele Băsescu a mai spus că nu mă va numi niciodată premier, mă bazez pe precedente. Dl preşedinte Băsescu a spus de foarte multe ori că nu mă va propune premier şi m-a propus. Sunt absolut convins că, dacă USL-ul va obţine 50 la sută, vom avea primul-ministru, e normal lucrul ăsta şi e democratic şi nimeni nu se gândeşte la o altă variantă,” a declarat Victor Ponta. Acesta a luat în calcul şi scenariul în care USL nu va obţine majoritatea, afirmând că în cazul acesta alianţa va forma o majoritate cu ate partide.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu