Ce spune Codul Penal despre "infracțiunile electorale"

Președintele Traian Băsescu a votat, duminică, pentru alegerile europarlamentare din 2014, după care a declarat că a votat "pentru un partid nou". Șeful statului pare să continue campania electorală și în ziua scrutinului pentru Parlamentul European, chiar dacă aceasta s-a încheiat încă de sâmbătă.

Vezi și: Băsescu ignoră legea electorală: face campanie unui ”partid nou” în fața urnei - VIDEO


Iată ce prevede Codul Penal la capitolul intitulat "INFRACŢIUNI  ELECTORALE":

Art. 382 - Împiedicarea exercitării drepturilor electorale

(1) Împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

(2) Atacul, prin orice mijloace, asupra localului secţiei de votare, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. 

Art. 383 - Coruperea alegătorilor

(1) Oferirea sau darea de bani, bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumita listă de candidaţi ori un anumit candidat, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Nu intră în categoria bunurilor prevăzute în alin. (1) bunurile cu valoare simbolică, inscripţionate cu însemnele unei formaţiuni politice.

Art. 384 - Frauda la vot

(1) Fapta persoanei care votează:

a) fără a avea acest drept;

b) de două sau mai multe ori;

c) prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul un alegător, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează utilizarea unei cărţi de alegător sau a unui act de identitate nul ori fals, sau a unui buletin de vot fals.

Citește și: Cristian Tudor Popescu spune cu cine NU a votat și de ce

Art. 385 - Frauda la votul electronic

Tipărirea şi utilizarea de date de acces false, accesarea frauduloasă a sistemului de vor electronic sau falsificarea prin orice mijloace a buletinelor de vot în format electronic se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.     

Art. 386 - Violarea confidenţialităţii votului

(1) Violarea prin orice mijloace a secretului votului se pedepseşte cu amendă.

(2) Dacă fapta a fost comisă de un membru al biroului electoral al secţiei de votare, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Art. 387 - Nerespectarea regimului urnei de vot

(1) Deschiderea urnelor, înainte de ora stabilită pentru închiderea votării, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Încredinţarea urnei speciale altor persoane decât membrilor biroului electoral al secţiei de votare, ori transportarea acesteia de către alte persoane sau în alte condiţii decât cele prevăzute de lege, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Art. 388 - Falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale

(1) Falsificarea, prin orice mijloace a înscrisurilor de la birourile electorale se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi înscrierea în copia de pe lista electorală permanentă a unor persoane care nu figurează în această listă.

(3) Introducerea în uz sau folosirea unui program informatic cu vicii care alterează înregistrarea ori însumarea rezultatelor obţinute în secţiile de votare sau determină repartizarea mandatelor în afara prevederilor legii, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(4) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează introducerea de date, informaţii sau proceduri care duc la alterarea sistemului informaţional naţional necesar stabilirii rezultatelor alegerilor.

Art. 389 - Fapte săvârşite în legătură cu un referendum

(1) Dispoziţiile art. 382 - 388 se aplică în mod corespunzător şi în cazul faptelor săvârşite cu prilejul unui referendum.

Art. 390 - Sancţionarea tentativei

Tentativa la infracţiunile prevăzute în art. 382 şi art. 384 - 388 se pedepseşte.

Vezi și: Europarlamentare 2014: Mesajul șefului de campanie a PNL

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy