Ce soluții au asigurații Astra după faliment: Cum își pot recupera banii

Asiguraţii Astra pot să denunţe poliţele şi vor primi înapoi de la companie o cotă parte din prime, dacă operaţiunea are loc până când instanţa decide falimentul asigurătorului, sau de la Fondul de Garantare a Asiguraţilor, dacă solicitarea este transmisă ulterior.

Solicitările de despăgubire se ridică în prezent la 76 milioane lei, potrivit datelor furnizate de ASF miercuri, într-o conferinţă de presă în care Autoritatea a anunţat că va cere instanţei falimentul Astra.

Instanţa se va pronunţa într-un termen care variază de la 10 la 20 de zile.

Astra Asigurări are 1,8 milioane de asiguraţi, cu 2,5 milioane de poliţe valabile.

Vezi și: ASF, decizie radicală pentru Astra Asigurări: Societatea intră în faliment

Asiguraţii sunt îndreptăţiţi să recupereze primele plătite în avans, proporţional cu perioada rămasă până la expirarea valabilităţii contractului de asigurare.

Totodată, după decizia instanţei, FGA va prelua de la Astra dosarele de despăgubire primite de societate, pe care urmează să le soluţioneze, şi să plătească sumele necesare.

"Până la momentul când vom avea decizia judecătorească a falimentului, Astra preia în continuare şi gestionează dosarele de daune pe care le primeşte, achitând despăgubirile. Până când FGA va prelua dosarele de daune, clienţii se vor adresa către Astra, deci dosarele se înregistrează", a declarat Carmen Radu, preşedintele FGA, numit în funcţie săptămâna trecută de către Consiliul ASF, potrivit Mediafax.

Ea a arătat că Fondul va prelua activitatea Astra la o lună după decizia instanţei, apoi clienţii vor depune dosarele de daună la Fond, care va achita despăgubirile.

"Noi vom începe să evaluăm dosarele de daună din momentul în care le-am preluat. În cazul în care în instanţă pot fi anulări ale deciziilor de despăgubire, noi ne vom înscrie apoi la o masă credală, nu punem asiguratul în postura de a aştepta o decizie finală", a adăugat Carmen Radu, care a precizat că FGA va organiza în curând o conferinţă de presă pentru a furniza mai multe detalii.

Citește și: Victor Ponta, după ce Astra Asigurări a intrat în faliment: Refuz să accept că vom rămâne iar fără niciun vinovat

Potrivit procedurilor FGA, Fondul va prelua plata de despăgubiri către asiguraţi, beneficiarii asigurării sau terţe persoane păgubite.

Persoanele asigurate, beneficiarii asigurării sau persoane terţe care trebuie să fie despăgubite devin creditori de asigurări, conform procedurilor prezentate pe site-ul Fondului de Garantare a Asiguraţilor.

Astfel, Fondul va prelua dosarele de daună şi evidenţele tehnice şi contabile aferente acestor dosare, întocmeşte listele potenţialilor creditori de asigurări ai societăţii de asigurari şi publică listele pe site-ul Fondului de garantare şi în presa scrisă.

Fondul începe plata către creditorii de asigurări după decizia instanţei de aprobare a falimentului.

Creditorul de asigurări trebuie să depună o cerere de plată însoţită de declaraţia persoanei păgubite, însoţită de documente doveditoare ale creanţei şi copie a cărţii de identitate.

Cererea, în original, împreună cu documentele anexate se depune la sediul Fondului de Garantare, personal sau prin intermediul poştei, recomandat, cu confirmare de primire.

Pentru acordarea de despăgubiri în cazul unui dosar de daună, Fondul va înregistra cererea de plată însoţită de decumentele justificative, după care va proceda la întocmirea dosarului de daună şi verificarea cererii şi a tuturor documentelor şi înscrisurilor justificative cu privire la creanţa solicitată.

Ulterior, va fi propusă plata şi avizarea dosarului de daună către toate departamentele din cadrul Fondului de Garantare (daune, juridic, economic). Înainte de plată, dosarul de daună trebuie aprobat şi de o comisie specială.

Dacă plata de daune către creditorul de asigurări va fi avizată, aceasta se va derula prin poştă la domiciliul creditorului sau în contul de card în cazul persoanelor fizice, în contul creditorului persoană fizică sau juridică, precum şi prin unităţile CEC Bank.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel