EXCLUSIV  Ce se va întâmpla cu industria cărbunelui din România. Cristian Buşoi: Nu vreau să alarmăm, dar TREBUIE să o spun!

Europarlamentarul PNL Cristian Buşoi a vorbit despre ceea ce se va întâmpla cu industria cărbunelui din România, în contextul "Green deal", pactul ecologic european. 

Într-un interviu acordat DC News, Cristian Buşoi a explicat că industria cărbunelui din România nu va mai avea viitor în contextul pactului ecologic european, însă zonele afectate vor beneficia de sume importante de bani pentru perioada de tranziţie către alte tehnologii. 

"Vorbim de 7,5 miliarde de euro în total, iar România va fi unul dintre principalii beneficiari. Încă nu e o decizie finală luată, va începe dezbaterea în Parlament. Nu e luată o decizie nici despre sume, dar nici despre modul în care vor  fi cheltuiţi aceşti bani. Eu estimez că vor merge către cele două zone direct afectate şi vulnerabile de deciziile luate la nivel european.

Îmi pare rău să o spun, şi nu vreau să alarmăm pe nimeni, dar în ceea ce priveşte tot ceea ce înseamnă industria cărbunelui în România, în contextul deciziilor luate la Bruxelles, viitorul este extrem de incert. Iar pentru a face tranziţia de la cărbune – în următorii 10-15 ani - către alt tip de energie în zonele Olteniei şi Hunedoarei vom avea la dispoziţie o parte din cele 7,5 miliarde de euro", a explicat Cristian Buşoi.

VIDEO: 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel