Ce se întâmplă cu Apple, Volkswagen. Scenariu posibil dacă nu se temperează rata de creştere a noilor infecţii

Coronavirus
Coronavirus

Lebăda neagră numită coronavirus readuce spectrul recesiunii asupra Europei.  

Diferite părţi ale economiei globale intră în pauză din cauza epidemiei, cel mai bun exemplu fiind China, unde fabricile au stat închise trei săptămâni, zeci de oraşe sunt încă sigilate, iar acum companiile mici şi mijlocii au dificultăţi în a-şi mai plăti salariaţii şi a găsi clienţi.

China este fabrica planetei, iar asta înseamnă că lanţurile de aprovizionare globale au fost lovite, cu estimări neclare în privinţa reluării în condiţii optime a activităţii economice. Apple a avertizat deja că vânzările sale în 2020 o să fie lovite şi vor fi sub prognozele anterioare, un scenariu prognozat şi de Volkswagen, unul din cei mai mari producători auto din lume. Asta în timp ce operatorii aviatici vor suferi pierderi de venituri de 29 miliarde de dolari. 

La rapoartele dezastruoase venite din China, unde vânzările auto s-au prăbuşit cu 92% în prima jumătate a lunii februarie, se adaugă vestea că economia Japoniei s-a contractat cu 6,3% în trimestrul patru din 2019. În Coreea de Sud cazurile s-au înmulţit vertiginos, iar oprirea activităţilor în anumite părţi din Coreea de Sud şi Italia pe modelul Chinei este un scenariu foarte posibil dacă nu se temperează rata de creştere a noilor infecţii.

Indirect ar fi afectate şi celelalte economii europene, printre care şi România, în condiţiile în care Italia este al doilea partener comercial al ţării noastre.  

Per total, cinci economii mari ale lumii ar putea să intre în recesiune în prima jumătate a acestui an (Japonia, Germania, Franţa, Marea Britanie, Coreea de Sud – iar China încetineşte puternic). Asta în timp ce în Statele Unite activitatea economică a imensului sector de servicii (70% din economie) s-a redus şi ea în februarie pentru prima dată în ultimii patru ani potrivit unui raport preliminar, notează Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel