Semnal de alarmă: CE pune cruce liberei circulații. Nu ia în considerare cartonașul galben

CE nu ține cont de poziția exprimată de parlamentele din România, Bulgaria, Republica Cehă, Croația, Danemarca, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia și Ungaria, care au adoptat avize pentru modificarea directivei 96/71/CE privind detaşarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii. 

CE nu ține cont de cartonașul galben. Scrisoare comună

Au fost întrunite 22 de voturi, față de cele 19 voturi necesare pentru declanșarea cartonașului galben. În urma acestor decizii, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, Ana Birchall, le-a propus preşedinţilor comisiilor omoloage din parlamentele celorlalte 10 state membre care au acordat avizele, să semneze o scrisoare comună prin care să transmită CE nemulţumirea faţă de decizia de a nu ţine cont de cartonaşul galben acordat în luna mai.

"Pentru noi, este esenţial să fie respectat principiul libertăţii de circulaţie şi mobilităţii forţei de muncă şi ca drepturile lucrătorilor în Uniunea Europeană să fie protejate şi, de aceea, în continuare susţinem că propunerea de modificare a Directivei privind detaşarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii, în forma prezentată de Comisia Europeană, riscă să pună bariere serioase în calea liberei circulaţii a serviciilor și a mobilității forței de muncă şi, astfel, să afecteze buna funcţionare a pieţei interne a UE. Deoarece Comisia Europeană a ales în mod inoportun să nu țină cont de avizele motivate adoptate, am propus preşedinţilor Comisiilor pentru afaceri europene din parlamentele celorlalte 10 state membre care au acordat avizele să semneze o scrisoare comună, prin care vom transmite CE nemulţumirea noastră faţă de decizia de a nu se ţine cont de cartonaşul galben pe care l-am acordat în luna mai", a susţinut Ana Birchall.

Semnal de alarmă

"Încă de când am fost sesizaţi pentru examinarea acestei propuneri, în data de 5 aprilie, noi în Comisia pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor am tras un semnal de alarmă că, în forma prezentată de Comisia Europeană, propunerea poate afecta grav principiile fundamentale care stau la baza construcției europene, precum şi buna funcţionare a pieţei interne a UE. Una dintre realizările noastre cele mai importante în cadrul Uniunii Europene este crearea pieței unice, iar libera circulație a lucrătorilor și libertatea de a presta servicii sunt vitale pentru a asigura buna funcționare a pieței unice! De asemenea, pe 13 aprilie, Parlamentul României a fost între primele foruri legislative ale statelor membre UE care au hotărât acordarea «cartonaşului galben» faţă de această propunere a Comisiei Europene, iar comisia noastră a reuşit, prin dialogul cu forurile similare din alte state membre, să asigure voturile necesare pentru o minoritate de blocaj la nivelul UE privind modificarea Directivei 96/71/CE, cel de-al doilea cartonaş galben primit de Comisia Europeană din momentul înfiinţării acestui mecanism", a precizat preşedintele Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, care a adăugat că se așteaptă ca CE să țină cont de argumente și să acționeze ca atare. 

"Noi, în Parlament ne-am făcut datoria aşa cum trebuie şi am atras atenţia asupra pericolelor la adresa principiilor fundamentale ale UE pe care le presupune directiva privind detaşarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii. Mai departe îmi exprim speranţa şi aşteptarea ca şi Guvernul României să ţină cont de argumentele noastre şi să continue demersul nostru, astfel încât Comisia Europeană să nu adopte propunerea de modificare a Directivei 96/71/CE în forma prezentată", a mai precizat preşedintele Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, Ana Birchall.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel