Ce nu a luat în calcul Victor Ponta

victor-ponta1
victor-ponta1

Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, după ce a luat cunoștință de verdictul Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) în dosarul ”Trofeul calității”, că nu se impune o discuție în partid privind vreo sancțiune pentru Adrian Năstase și că nu a calculat cu ce prejudiciu de imagine se va confrunta partidul în urma condamnării.

Președintele social-democraților s-a declarat dezamăgit de verdictul ICCJ în dosarul ”Trofeul calității”, afirmând, totodată, că acea condamnare de doi ani închisoare nu va impune o discuție în PSD despre situația lui Adrian Năstase.

"Dincolo de partea subiectivă, sunt convins că în aceşti şapte ani există elemente care să arate presiuni politice şi încălcări ale procedurilor normale. Sunt covins că (Năstase - n.r.) va face recurs şi va putea să obţină un verdict de nevinovăţie. Până atunci voi fi la fel de reţinut în declaraţii cum am fost şi la procesul trecut, în care a fost achitat", a afirmat președintele PSD.

Despre prejudiciul de imagine pe care decizia ICCJ l-ar putea crea partidului, Victor Ponta a afirmat că nu a calculat cât de mare ar putea fi, mai ales că Adrian Năstase nu deține o funcție de președinte de stat sau de premier.

"Nu ştiu, nu am calculat. Dar nu l-am pus din nou preşedinte sau prim-ministru. Dacă a fost achitat (în procesul «Muzeul Zambaccian» - n.r.) trebuia să îl punem preşedinte în locul lui Băsescu" , a mai spus liderul PSD.

Citește și:

Adrian Năstase, condamnat la doi ani de închisoare în dosarul “Trofeul Calității”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel