Ce înseamnă "moaș-ta pe gheață”, expresia folosită de mulți români. De unde vine

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Cu siguranță, ai auzit și tu măcar o dată expresia"moaș-ta pe gheață” și probbail te-ai întrebat de unde vine și ce ar putea să însemne. Iată explicațiile...

"Moaș-ta pe gheață" este o expresie mai veche care ar putea să le stârnească curiozitatea tinerilor din ziua de astăzi. Și nu degeaba. Limba română este plină de tot felul de expresii care mai de care mai interesante.

În cazul de față, intonația, dar și contextele în care era folosită în trecut erau similare unei... înjurături. Uneori este folosită și sub forma "du-te-n moaș-ta pe gheață" sau "dă-te-n moaș-ta pe gheață". Rădăcinile acestor cuvinte se pare că ar fi adânc înfipte în Bucovina, unde "moș/moșică" sunt sinonime pentru "bunic/bunică". De asemenea, poate fi vorba și despre femeia care ia parte sau ajută la nașterea unui copil.

Se pare că expresia cu pricina ar însemna "ia mai lasă-mă în pace" sau ar fi o trimitere la... origini. "Pe gheață" poate fi o formulare eufemistică a acțiunii violente, scrie shtiu.ro. Expresia mai poate fi interpretată și ca un blestem - să alunece pe gheață moașa care ar trebui să ajute la nașterea ta, să se întâmple ceva rău și să nu te mai naști.

Potrivit Dilema Veche, în Micul dicţionar academic, expresia este reluată și termenul "gheață" capătă o tentă pozitivă: "Exprimă simpatie și admirație pentru cineva (care a rezolvat cu istețime o situație dificilă)".

Vezi și: De unde vine expresia "a se da în stambă" şi ce înseamnă

Alte expresii românești amuzante

A umbla cu cioara vopsită - a minți, a înșela

A se aduna ca la urs - a se aduna în număr foarte mare

A o face de oaie - a greși

A vinde castraveți grădinarului - a încerca să păcălești pe cineva care știe adevărul

A se uita ca vițelul la poarta nouă - a fi nedumerit, a nu ști

A face din rahat bici - a încerca să faci ceva imposibil

A pune cu botul pe labe - a pune pe cineva la respect

A se aduna ca la mort - a veni multă lume, a se înghesui

A se uita ca la mașini străine - a fi uimit

A vinde pielea ursului din pădure - a conta pe un lucru înainte de a fi sigur că îl poți obține

A fi prins cu mâța-n sac- a fi prins cu minciuna (înșelând)

A trece ca gâsca prin apă - a face ceva fără a trage concluzii, fără a învăța

A da cu mucii în fasole - a face o gafă

A se sparge în figuri - a se da mare

A-l scoate din pepeni - a enerva pe cineva

A-i pica fisa - a-și da seama

A duce cu preșul - a păcăli, a înșela

A da la rațe - a vomita

A bate șaua ca să priceapă iapa - a face o aluzie

A fi teleleu Tănase - a fi zăpăcit, aiurit, năuc

Vezi și: Pe 15 octombrie, în 15 octombrie sau la 15 octombrie? Cum este corect. S-ar putea să ai o surpriză!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel