Ce-i pregătește Ghișe lui Băsescu, marți, la discursul adresat Parlamentului

Senatorul PNL Ioan Ghișe a depus pe 11 februarie un proiect de hotărâre a Parlamentului pentru constatarea demiterii președintelui Traian Băsescu, în urma referendumului din iulie 2012. Cu puțin timp înainte ca șeful statului să se adreseze Parlamentului, în plenul reunit de marți, liberalul a reînregistrat documentele. Ghișe așteaptă acum un răspuns de la Birourile Permanente ale celor două Camere, răspuns în funcție de care decide ce va face mâine în timpul discursului președintelui.

Ioan Ghișe ar putea adopta aceeași poziție ca președintele partidului său, Crin Antonescu, care a anunțat deja că va boicota ședința plenului reunit a Camerei Deputaților și Senatului de mâine, în care va vorbi Traian Băsescu. Mai mulți membri ai USL sunt așteptați să lipsească marți de la discursul președintelui.

În funcție de răspunsul primit de cele două Birouri Permanente ale Camerelor, Ghișe se gândește să distragă din nou atenția de la momentul dedicat șefului statului. Liberalul ar putea să încerce să ia cuvântul sau să poarte din nou mesaje de protest față de Traian Băsescu. Senatorul a mai creat un astfel de scandal pe 29 noiembrie, la recepția de Ziua Națională a României de la Palatul Cotroceni, atunci când a fost dat afară de ofițerii SPP, pentru că purta un tricou cu mesajul ”Poporul a decis/ Băsescu e demis”.

În Proiectul de Hotărâre redepus de Ioan Ghișe - și semnat de colegii săi Sorin Roșca Stănescu și Sebastian Grapa - senatorul arată, printre altele, că CCR și-a depășit competențele și nu poate exercita suveranitatea poporului în nume propriu.

Documentele depuse de senatorul PNL Ioan Ghișe la Parlament:

Documentul 1, Documentul 2, Documentul 3, Documentul 4, Documentul 5, Documentul 6

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel