Seara, 20 de grade, dimineaţa 8. Asta-i primăvara. Alerg turbodizelii, în ciuda radarelor, să urmăresc ce face sâmbăta un primar de sector. La capătul străzii Săvineşti, echipa primarului Daniel Băluţă ajunge la 10.00 fix. Coboară în ceea ce se doreşte a fi Delta Văcăreşti. Plină de gunoaie şi de bolovani. O fi fost o groapă de gunoi? Liviu Stamate îşi zice dacul liber.
Împreună cu vreo douăzeci de tineri stă de vorbă cu edilul. Primeşte de la Primărie 200 de saci, mănuşi de şantier şi două platforme de cărat gunoiul. Stamate vorbeşte despre intenţiile echipei lui: curăţenie, plantare de pomi, scoaterea din habitat a bolovanilor. Dar nu se poate, se plânge el. Ministerul Mediului nu permite nicio acţiune. E arie protejată. Îi cere primarului de sector ajutorul. Băluţă de la 4 îi explică ferm că terenul nu aparţine administraţiei locale. Că poate să facă solicitări la mediu, dacă oamenii vor. Unii cară sacii. O dronă bâzâie. Aş fi preferat să aud vreun graur sau un pescăruş. Nimic. Doar vântul sficuie câmpul şi acompaniază lupta de salvare. Urmăresc maşina primarului. Un Duster negru. E greu de înaintat prin Piaţa Sudului. Lucrările nu se mai termină.
Primarul ajunge la Liceul Tehnic Petru Rareş. Undeva pe lângă Universitatea Dimitrie Cantemir. Se scuză de întârziere. Vreo 30 de adulţi stau cuminţi în bănci. Reprezentantul lor, cred preşedinte de bloc, e extrem de autoritar. Cere reabilitări termice ale blocurilor, tăierea crengilor copacilor bătrâni, se plânge de iluminatul public deficitar, de băbuţele care vând verdeţuri pe străzi şi de drogaţii de parc. Băluţă intervine. Bătrânul îl pune la punct: "Acum eu vorbesc". Lista cererilor e mai lungă decât o zi de post. După un sfert de oră spune şi primarul ceva. Ferm şi concis. Intervin oamenii din sală.
Ies la o ţigară. Nu se fumează nici în curtea şcolii. "O lege imbecilă", spune portarul. Povesteşte că înainte se fuma în spatele şcolii. "Acum şi profesorii ies pe stradă, o tâmpenie." Şi se declară nefumător. Mă întorc. Privesc portretele obosite de pe pereţi. Dau search pe google. Sala se încinge. Fug spre următoarea destinaţie. Luică Nr. 9. Un bloc de şase etaje. Pe undeva pe Giurgiului. Mult după piaţa Progresul. Preşedintele blocului e o femeie tânără. Aşteaptă zgribulită în frig. Primarul soseşte într-un suflet. Iute, grabă de jurnal de campanie. Coboară undeva în subsolul clădirii. Extrem de multă umezeală. Vreo 40 de persoane îngrămădite. Nu e loc de aruncat un băţ de chibrit. Vor reabilitarea blocului, dar sunt doar pe poziţia 800. "Cam mult". „Vechea conducere nu a vrut să depună dosarul," spune preşedinta. La 4 se merge conform dictonului de restaurant"primul venit, primul servit."Mulţi bărbaţi stau pe scări. Comentează. "E prima oară când vine un primar la noi."
ăciteste si]
Îmi explică de ce au reuşit să treacă peste rând vecinii la "anvelopare". Cică ar sta nişte generăluţi SPP: Oficialii primăriei spun că nu-i adevărat. De jos se aud voci de femei. Cer subvenţii. Primarul le explică: "doar cei cu venituri mai mici decât venitul minim garantat." Oamenii vor. Au tot dreptul să ceară. Li se spune că nici Primăria nu-i sac fără fund. Creditele sunt multi anuale. Planurile se fac pe termen lung. Un bărbat la vreo 40 de ani îmi cere să văd lista datornicilor. "Un milliard jumătate." Adică 150.000? "Da", răspunde.
"Oamenii nu au bani". Întreb dacă au telefoane mobile. Toţi răspund afirmativ. Îi întreb: "ce fac dacă nu plătesc." Păi... Observ că nu le convine întrebarea. Jos, la subsol, femeile cer ajutoare. Primarul le explică limitele legii. Ele ştiu că binele vine de la „primarele", cum i-a spus una dintre ele. Trafic greu. Deşi e sâmbătă. Plin de candidaţi cocoţaţi. Lipseşte Băluţă din poze. De ce oare? Poate aflu pe strada Ghimpaţi la nr 21. Un părculeţ cochet, o livadă. Localnicii sunt foarte interesaţi de programul "Grădinarul de la bloc," dar şi de parcări. După ora prânzului, echipa primarului ajunge pe Olteniţei 40-44, Bl. 6 a, vis-a-vis de ADP.
Oamenii solicită reabilitarea imobilului, poliţia locală să fie mai activă. De doi ani se plâng că nu li se astupă o groapă în formă de "u". Li se promite că săptămâna viitoare. O figură pitorească e Cristian Zărescu, bolidul care transmitea la RTV dezastre. Acum recomandă faptele bune ale primarului. Win-win.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu