Laurenţiu Reghecampf a anunțat, miercuri, într-o conferință de presă susținută din cantonamentul din Austria, ce decizie a luat în legătură cu activitatea sa în sezonul următor.
Tehnicianul roş-albaştrilor nu a dorit să mai aștepte verdictul UEFA, privind Steaua, și a anunțat că nu își va onora contractul semnat.
"Nu aştept decizia UEFA pentru a şti ce am de făcut în continuare. Nu sunt un om pervers. Am contractul semnat, nu se pune problema să plec. Voi continua ce am început. Trecem printr-un moment greu, dar chiar dacă nu vom avea posibilitatea să jucăm în Liga Campionilor, vom încerca să luăm titlul şi Cupa României. În sezonul viitor, cu siguranţă voi rămâne la Steaua", a declarat Reghecampf, citează prosport.ro.
Un alt subiect "fierbinte" abordat de Laurenţiu Reghecampf în conferința de presă a fost Gigi Becali: "Toţi cei care suntem angajaţi la club ţinem foarte mult la Gigi Becali. Dacă ar fi după noi, am face şedinţa echipei la ora 10, acolo, să bem împreună cafeaua. Noi putem face doar ce ţine de noi, să îi uşurăm situaţia prin rezultate. Sperăm cu toţii să fie alături de noi cât mai curând", a declarat antrenorul fotbaliștilor steliști.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu