Ce a vorbit Băsescu cu parlamentarii lui Merkel | DCNews
Cele mai citite

Ce a vorbit Băsescu cu parlamentarii lui Merkel

Preşedintele Traian Băsescu a primit, miercuri, la Cotroceni, o delegaţie de parlamentari germani care fac parte din formaţiunea CDU-CSU, a cancelarului Angela Merkel. Șeful statului a dat asigurări că "poziţia proeuropeană a ţării noastre a rămas neschimbată", inclusiv cu privire la întărirea instituţiilor statului de drept.

[caption id="attachment_301916" align="aligncenter" width="640"] foto: inpolitics.ro[/caption]

"Membrii Parlamentului German au dorit să cunoască perspectivele politice din România, dar şi detalii despre parcursul european al ţării noastre. În cadrul discuţiilor, domnul preşedinte Traian Băsescu a afirmat că poziţia proeuropeană a ţării noastre a rămas neschimbată, atât din perspectiva întăririi instituţiilor statului de drept, cât şi din prisma solidarităţii cu deciziile europene referitoare la reducerea efectelor crizei economice", se arată într-un comunicat al Preşedinţiei, potrivit antena3.ro.

Traian Băsescu a afirmat că, pe plan european, priorităţile României rămân aderarea la spaţiul Schengen şi adoptarea monedei euro. Totodată, șeful statului a spus că apreciază rolul pe care Germania l-a jucat în ultima perioadă pentru stabilitatea Uniunii Europene. El a adăugat că sprijinul astfel oferit în timpul crizei economice şi financiare a fost esenţial.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Personalități politice
Citește mai multe din Personalități politice
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Susțineți ca uniformele școlare să fie obligatorii?
Da
Nu
Trimite răspunsul
x close