Ce a decis BRD în plină criză COVID-19

Băncile au început să anunţe diferite măsuri de sprijinire a mediului economic şi a clienţilor individuali.  

BRD Groupe Societe Generale anunţă, miercuri, că a decis amânarea plăţii a trei rate pentru clienţii persoane fizice şi că prelungeşte cu 3 luni durata facilităţilor pentru micro-întreperinderi, în contextul efectelor economice negative ale Covid-19, potrivit unui comunicat.

„Ca parte a efortului împotriva efectelor negative ale pandemiei de COVID-19, BRD Groupe Société Générale continuă acţiunile de sprijinire a clienţilor săi prin noi facilităţi adresate atât clienţilor persoane fizice, cât şi micro-companiilor. Am construit împreună cu clienţii noştri până acum şi vom fi alături de ei şi mai departe. Le oferim acum clienţilor care se confruntă cu dificultăţi, soluţii pentru a reduce efortul de rambursare. Vom depăşi acest moment împreună", a declarat Radu Topliceanu, directorul general adjunct al BRD Groupe Société Générale, responsabil pentru activitatea retail, citat în comunicat.

Pentru clienţii persoane fizice ale căror venituri sunt afectate temporar de efectele pandemiei de Covid-19, banca are pregătite proceduri de amânare la plată pentru 1-3 rate, în concordanţă cu nevoia fiecăruia dintre clienţil. De asemenea, a fost creată o adresă de mail dedicată clienţilor care au nevoie să beneficieze de astfel de măsuri. Aceştia sunt rugaţi să scrie la adresa [email protected] sau să contacteze banca online, în secţiunea special creată recent.

„Pentru microîntreprinderi – companii cu o cifră de afaceri mai mică de 1 milion de euro – şi clienţii PFA care sunt afectaţi afectaţi temporar de efectele pandemiei de Covid-19, BRD a pregătit măsuri de sprijin care susţin continuarea fără întreruperi a activităţii, aplicate la cerere, în funcţie de situaţia individuală a acestora: prelungirea cu 3 luni a facilităţilor de credit pe termen scurt care expiră în următoarele 3 luni şi amânarea ratelor împrumuturilor pe termen mediu şi lung, pentru o perioadă de până la 3 luni", arată banca.

Clienţii micro-companii şi PFA sunt rugaţi să îi contacteze în acest scop, prin e-mail sau telefon, pe responsabilii lor de clientelă.

De asemenea, pentru a evita drumurile în agenţii si pentru a gestiona mai bine bugetul in această perioadă dificilă, BRD oferă noi facilităţi posesorilor de carduri de credit şi amână cu 30 de zile termenul de plată pentru extrasele emise în perioada 24 martie – 23 aprilie 2020.

Amânarea se face atât pentru plata ratei, în cazul cardurilor de credit care au această opţiune, cât şi pentru suma minimă obligatorie. Clienţii pot rambursa suma în acest interval de 30 de zile dacă îşi doresc şi dacă situaţia financiară le permite, sau pot aştepta extrasul următor când se va actualiza obligaţia de plată a acelei luni, potrivit instituţiei de credit.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel