CCR respinge sesizările PNL şi Iohannis pentru două legi

Curtea Constituţională a respins astăzi sesizările cu privire la legile referitoare la crescătorii de suine şi sectorul avicol şi sesizarea referitoare la legea privind exercitarea profesiunii de medic veterinar.

CCR a respins sesizările lui Iohannis cu privire la legile referitoare la crescătorii de suine şi sectorul avicol

Curtea Constituţională a României (CCR) a respins, miercuri, sesizările preşedintelui Klaus Iohannis asupra legilor de aprobare a programelor de susţinere a crescătorilor de suine şi a sectorului avicol pentru activitatea de reproducţie.

Şeful statului a sesizat, luna trecută, CCR cu privire la cele două legi, susţinând că acestea sunt neconstituţionale în ansamblu. El a arătat că legile prevăd că: '(1) Schema de ajutor de stat (...) se notifică la Comisia Europeană de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale; (2) În situaţia în care decizia Comisiei Europene de acordare a ajutorului de stat conţine prevederi noi sau diferite faţă de schema notificată, prevederile schemei de ajutor de stat se completează şi/sau se modifică în mod corespunzător.

Iohannis a subliniat că, în domeniul ajutorului de stat şi al concurenţei, Comisia Europeană este singura instituţie care decide asupra compatibilităţii măsurii cu normele Uniunii Europene incidente. Şeful statului a susţinut că, în consecinţă, din ansamblul normelor europene şi interne rezultă că măsurile ce constituie ajutor de stat pot fi adoptate şi acordate numai sub condiţia autorizării de către Comisia Europeană.

Sesizarea referitoare la legea privind exercitarea profesiunii de medic veterinar

Curtea Constituţională a României (CCR) a respins, miercuri, sesizarea PNL referitoare la organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar. Grupul parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor a depus luna trecută o sesizare în privinţa Legii pentru aprobarea OUG 70/2017 privind modificarea şi completarea Legii 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar, susţinând că, potrivit noilor prevederi, oricine poate comercializa şi utiliza produse medicale veterinare şi produse biologice, vaccinuri, cu sau fără prescripţie.

Liberalii afirmau că se încalcă Constituţia şi prin faptul că se îngrădeşte dreptul la muncă al medicilor veterinari care sunt funcţionari publici, iar unele texte ar fi neclare, confuze şi nu evită paralelismul.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel