CCR respinge sesizarea lui Iohannis. Modificările legii administraţiei locale, constituţionale

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

Curtea Constituţională a României a respins, luni, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra actului normativ de modificare şi completare a Legii administraţiei publice locale 215/2001, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR. În sesizarea către CCR preşedintele arăta că ''prin modul în care a fost adoptată, precum şi prin conţinutul normativ legea criticată contravine unor norme şi principii constituţionale''.

Iohannis afirma că actul normativ a fost adoptat cu nesocotirea prevederilor articolului 61 şi ale articolului 75 din Constituţie, fiind încălcată competenţa primei Camere sesizate - Camera Deputaţilor, care nu a dezbătut textul şi soluţiile adoptate de Senat.

"În forma adoptată, legea dedusă controlului de constituţionalitate nesocoteşte şi principiile constituţionale în virtutea cărora o lege nu poate fi adoptată de o singură Cameră, legea fiind, cu aportul specific al fiecărei Camere, opera întregului Parlament", se arată în sesizare.

Una dintre critici a vizat reglementarea momentului de la care se calculează termenele prevăzute pentru dizolvarea de drept a consiliului local/ judeţean. Klaus Iohannis menţionează că, potrivit expunerii de motive a legii criticate, în practica judiciară s-au pronunţat hotărâri judecătoreşti de dizolvare a unor consilii locale, aceste instanţe considerând că termenul de 2 luni prevăzut la articolul 55 alineatul (1) litera a) din Legea 215/2001 curge de la data ultimei şedinţe, în timp ce alte instanţe au respins cererile de dizolvare a unor consilii locale, cu motivarea că acest termen de 2 luni se socoteşte pe luni pline.

"În toate cazurile, instanţele nu au ţinut seama că, potrivit interpretării coroborate a dispoziţiilor legii, consiliile pot lucra de la data constituirii lor şi până la data când legea prevede încheierea mandatului", atrăgea atenţia şeful statului.

Totodată, menţiona acesta, conform textului de lege criticat, durata mandatului consiliului local este cea cuprinsă între data de constituire a consiliului local, în urma desfăşurării alegerilor locale generale, şi ziua anterioară datei de constituire a noului consiliu local, ca urmare a desfăşurării unor noi alegeri locale generale.

"Acest text este unul cu caracter general, prin care se stabileşte limita temporală a duratei mandatului consiliului local/ judeţean ca fiind 'ziua anterioară datei de constituire a noului consiliu local, ca urmare a desfăşurării unor noi alegeri locale generale', însă lasă neacoperită ipoteza în care se organizează alegeri locale parţiale", se preciza în sesizarea preşedintelui către CCR. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel