Augustin Zegrean, precizări privind o sesizare trimisă CCR după votul din 2 noiembrie

Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a explicat, marţi, în ce constă solicitarea trimisă CCR privind primul tur al alegerilor pentru Președinția României în străinătate.

Întrebat, marți, dacă CCR a primit o sesizare referitoare la ce s-a întâmplat la secţiile de vot din străinătate, Augustin Zegrean a declarat că a fost trimisă o astfel de sesizare, adresată mai multor instituţii.

Președintele CCR a precizat, însă, că nu cere anularea scrutinului electoral. "Am primit o sesizare, dar nu o cerere de anulare a scrutinului, ci doar o sesizare care a fost adresată mai multor instituţii ale statului, să se verifice modul în care au fost organizate alegerile", a explicat Zegrean, citează Mediafax.

Întrebat dacă CCR va analiza această cerere, Zegrean a spus: "În limita posibilităţilor noastre".

Românii din străinătate au ieşit, duminică, în număr record la vot, însă în mai multe capitale europene cozile au fost uriaşe. La închiderea urnelor, sute de români care voiau să îşi exercite dreptul de vot la Paris, Londra, Munchen şi Viena s-au declarat nemulțumiți pentru că nu au mai putut face acest lucru și au protestat vehement, la Paris chiar intrând cu forţa în sediul Ambasadei în speranţa că vor fi lăsaţi să voteze dacă sunt în incinta instituţiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel