CCR argumentează decizia de neconstituționalitate a legii privind contractele de credit

Curtea Constituţională a României
Curtea Constituţională a României

Curtea Constituțională a României (CCR) apreciază, în argumentarea deciziei de neconstituționalitate a legii privind contractele de credit pentru consumatori, că impreviziunea nu trebuie aplicată printr-un act normativ, ci de către instanțele judecătorești.

S-a constatat că legea respectivă reglementează o astfel de impreviziune aplicabilă "ope legis", prevăzând în mod expres obligația băncilor care au acordat credite în franci elvețieni de a efectua conversia în lei " la cursul de schimb al Băncii Naționale a României valabil la data încheierii contractului/convenției de credit în franci elvețieni".

În argumentarea soluției, CCR a mai reținut că legea privind contractele de credit pentru consumatori a fost adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului, consacrat în Constituție.

"Astfel, legea, în redactarea adoptată de Camera Deputaților, se îndepărtează în mod substanțial atât de textul adoptat în Senat, cât și de obiectivele urmărite de inițiativa legislativă, prin modificările aduse, Camera decizională reglementând dispoziții care nu au fost niciodată și în nicio formă puse în dezbaterea Senatului, ca primă Cameră sesizată. Aceste modificări sunt semnificative, de substanță, și privesc lipsa acordului de voință în ceea ce privește operațiunile de conversie a contractelor de credit și realizarea conversiei la cursul de schimb franc elvețian/leu valabil la data încheierii contractului de credit, iar nu la data conversiei", se mai precizează în comunicat.

CCR a admis marți, cu unanimitate de voturi, obiecția de neconstituționalitate formulată de Guvernul României și a constatat că Legea pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori este neconstituțională, în ansamblul ei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel