Urmărește emisiunea live


CCIR: Cele mai performante companii din România au peste 1,2 milioane de angajați 

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a finalizat clasamentul celor mai performante companii din 2020, în urma analizei indicatorilor care vizează cifra de afaceri netă, profitul din exploatare, eficiența utilizării resurselor umane și a capitalului angajat. 

UPDATE: Camera de Comerț și Industrie a României  (CCIR) vă invită azi, 17 noiembrie, să vizionați Topul Național al Firmelor 2021, emisiune live online care va fi transmisă, cu începere de la ora 17.00, pe pagina de Facebook a CCIR:
https://www.facebook.com/ccir.romania

precum și pe canalul Youtube:
https://www.youtube.com/channel/UCXOVefCKVf-Jq4XFWKzPMYA


De asemenea, puteți viziona evenimentul accesând urmatorul link:

https://backstage.webex.com/backstage/onstage/g.php?

MTID=e80e112cf988975707eeaa327fedc41c1

Știrea inițială:

La nivel național, pe primele 10 locuri se clasează 12.393 companii – operatori economici din diferite sectoare de activitate, precum: industrie, servicii, comerț, turism, cercetare-dezvoltare și high-tech, agricultură, silvicultură și pescuit și construcții. Cele 12.393 de companii, cu o valoare totală a cifrei de afaceri de 178,18 miliarde de euro și un profit din exploatare de 15,08 miliarde de euro, aveau, la sfârșitul lui 2020, un număr de peste 1,2 milioane de angajați, mai exact 1.279.119.

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) realizează, începând din 1994, Topul Național al Firmelor (TNF), fiind singura instituție abilitată printr-o lege organică să stabilească o astfel de ierarhie la nivelul întregii țări. 

Cea de-a XXVIII-a ediție a Topului Național al Firmelor se va desfășura pe data de 17 noiembrie, în format online, cu începere de la ora 17.00. Evenimentul va fi transmis live pe site-ul www.tnf.ro, www.ccir.ro, precum și pe paginile de socializare ale CCIR. 

Pe ce bază s-a realizat Topul Național al Firmelor

TNF 2021, clasament realizat în exclusivitate de către CCIR, are la bază următorii indicatori economici: cifra de afaceri netă, profitul din exploatare, rata profitului din exploatare, eficiența utilizării resurselor umane și eficiența utilizării capitalului angajat.

La realizarea clasamentului TNF 2021 au fost analizate 768.372 de bilanțuri financiar- contabile ale companiilor active în România, ceea ce reprezintă o creștere cu peste 5% față de anul precedent. Dintre acestea, 250.925 de bilanțuri au intrat în competiția pentru primele 10 poziții în clasamentul național, în conformitate cu metodologia de realizare a topurilor de firme implementată de Camerele de Comerț în toate județele țării.

Provocările rămân însă majore pentru companiile românești. Criza forței de muncă și nivelul ridicat al birocrației sunt frâne care limitează creșterea economică. Stabilitatea instituțională și un dialog consistent cu autoritățile centrale și locale sunt condiții esențiale pentru menținerea stabilității economice a României.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel