Cătălin Predoiu: Sunt partener cu Teodor Atanasiu

Alina Gorghiu și Vasile Blaga au afirmat sâmbătă că întreaga conducere a partidului a trecut peste incidentul cauzat de înregistrările în care Teodor Atanasiu îi critică pe unii dintre colegii proveniți din PDL. 

De asemenea, Cătălin Predoiu a spus că este "partener" cu Atanasiu.

"Pot să va spun că, pe programul de guvernare, am avut discuții substanțiale cu domnul Atanasiu, care a ajutat foarte mult echipele care s-au ocupat de partea economică, în special. (...) Sunt partener cu domnul Atanasiu, așa cum sunt și cu domnul Blaga, așa cum sunt și cu doamnă Gorghiu. (...) Iar faptul că ne putem discută problemele deschis este o tărie a partidului, nu este o vulnerabilitate", a declarat Cătălin Predoiu, conform Hotnews.

Vasile Blaga a apreciat că incidentul a fost deja depășit, cel puțin la nivelul conducerii partidului.

"Noi am avut acum două săptămâni o analiză colegială față de stenogramele care apăruseră, de la Bistrița, și pot să va spun că am trecut peste toate tensiunile dintre noi. Sper să nu mai avem ocazia să discutăm despre astfel de lucruri și eu îmi cer scuze pentru cei care nu au avut puterea să treacă peste aceste supărări. Practic, dacă nu aveam forță, la un moment dat, să trecem peste situații care ne-au despărțit, peste puncte de vedere care ne-au despărțit, nu făceam această mare construcție", a spus Vasile Blaga.

VEZI ȘI: Teodor Atanasiu a fost huiduit la Consiliul Național al PNL

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel