Prim-vicepreședintele PNL, Cătălin Predoiu, a făcut o comparație între Victor Ponta și Liviu Dragnea, în contextul în care, spune el, sunt două tendinte în PSD.
"Deocamdată nu am avut niciun contact de la Guvern în privința consultărilor pe care le-am propus, dar termenul este încă în curs, noi am indicat un termen rezonabil, 17 august, nu pentru că ar fi perioadă de vacanță, noi nu suntem în vacanță, ci pentru că e un timp rezonabil ca Guvernul să-și refacă aceste calcule, să vină să demonstreze la masa acestor discuții politice că se poate așa. Am observat două tendințe, două linii de gândire la PSD: pe de o parte, grupul din jurul premierului Ponta menține aceeași poziție inflexibilă și rigidă, doamna Plumb, domnul Ponta, domnul Teodorovici, dar am observat în același timp o deschidere în discursul domnului președinte interimar Liviu Dragnea și eu sper că până la urmă va prevala rațiunea, și nu ambiția copilărească, personală. Nu e vorba de o jucărie care trebuie să rămână așa cum a desenat-o Guvernul Ponta, aici e vorba de un instrument important pe care trebuie să-l convenim cu toții", a afirmat Cătălin Predoiu la TVR 1.
Liberalul spune că declarațiile lui Kelemen Hunor, ale lui Gabriel Oprea și ale lui Liviu Dragnea i-au arătat "că s-a înțeles problema și că mediul politic nu va sabota economia națională".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu