Cătălin Predoiu îi dă replica lui Traian Băsescu, despre răzgândeala PNL

Fostul președinte Traian Băsescu a criticat PNL pentru că, deși a votat în 2015 alegerea primarilor într-un singur tur, acum cere schimbarea mecanismului de la alegerile locale. Prim-vicepreședintele PNL a răspuns acuzațiilor, nu numai ale lui Traian Băsescu, cu privire la acest aspect. 

"Eu cred că schimbările de poziție în politică nu sunt o premieră și cred că dl președinte Băsescu a făcut, la rândul său, multe schimbări în politică și în ceea ce privește soluțiile, și în ceea ce privește opiniile, celebrul termen de reevaluare a fost lansat în politică de către domnul președinte Traian Băsescu. În ceea ce privește PNL, conduita sa a fost inteligentă politic din punctul meu de vedre pentru că în primăvară, când s-a discutat modificarea legilor electorale, noi am obținut maximum din ceea ce se putea obține din partea majorității consolidate a PSD, respectiv am obținut trecerea votului prin corespondentă și reformarea Codului Electoral. Nu a fost posibil să obținem votul într-un singur tur de scrutin pentru alegerea primarilor, de aceea s-a făcut acel compromis politic. Acum am considerat că este o oportunitate să încercăm, din nou, obținerea votului în două tururi de scrutin, în primul rând plecând de la constatarea că opinia publică, strada cum se spune în limbajul politic mai nou, societatea civilă a cerut vehement acest lucru: extinderea sistemului de vot la două tururi de scrutin. A fost o doleanță și din partea societății civile, nu numai un obiectiv politic al PNL, de aceea spun că e o chestiune de principiu și nu văd de ce este criticabilă o astfel de tentativă a PNL atâta vreme cât ea este în linie cu interesele largi ale cetățenilor. Vom continua să facem aceste demersuri pe căile care ne-au mai rămas la dispoziție, cele parlamentare, indiferent de șansă", a spus Cătălin Predoiu, la DCNews Live. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel