Cătălin Predoiu clarifică candidatura lui Cristian Bușoi pentru București. Decizii de culise

Prim-vicepreședintele PNL, Cătălin Predoiu, a vorbit, la DCNews Live, despre pregătirile din PNL București pentru alegerile locale. 

25 de candidați interni pentru 6 sectoare

"În ceea ce privește sectoarele, am găsit o situație intermediară, în sensul că erau o serie de colegi care și-au anunțat candidatura pentru primăriile de sector și urmau să-și desfășoare campania pentru a fi selectați. Erau zece candidați pentru toate cele șase sectoare, însă am considerat că e bine să avem o competiție mai largă și am redeschis acest termen pentru înscrierea de intenții de candidatură, care a fost prelungit până la 1 februarie, până acum câteva zile. În urma acestei decizii pe care am luat-o, la filiala București, acum avem 25 de candidați, răspândiți pe toate cele șase sectoare. Urmează să-și continue cei care au început precampaniile și cei care s-au înscris mai nou campaniile și să fie evaluați pe o cercetare sociologică undeva între jumătatea lunii februarie și 1 martie, astfel încât la începutul lui martie să avem selectați și candidații pe sector", a spus Cătălin Predoiu la DCNews Live. 

Prim-vicepreședintele PNL a precizat că dintre cei 25 de liberali care și-au manifestat intenția de a candida, șase vor fi aleși pentru cele șase sectoare și vor fi aruncați în cursa electorală ca și candidați ai PNL la alegerile locale. "Până la acel moment, ei urmează să-și facă cunoscute proiectele, să se facă cunoscuți cetățenilor, să-și prezinte soluțiile pentru sectoarele unde urmează să candideze", a spus Cătălin Predoiu. 

Cristian Bușoi, situație specială în București. Singurul candidat intern pentru Capitală

Cât despre Primăria Municipiului București, Cătălin Predoiu a precizat că "în momentul în care am preluat organizația, candidatul era deja nominalizat cu unanimitate de voturi de către organizația București, era domnul Bușoi, dânsul este candidatul organizației pe București în acest moment, își continuă precampania, urmează să aibă loc o evaluare sociologică la jumătate lunii februarie cu privire la rezultatele acestei precampanii, este prematur să discutăm despre orice alt candidat. Am cerut tuturor colegilor să-l sprijine, pentru că este candidatul filialei votat de către organele de conducere ale filialei București și eu înțeleg să ne sprijinim candidații, nu să-i subminăm. Că urmează o cercetare sociologică e cât se poate de normal, chiar domnul Bușoi dorește să aibă o imagine clară asupra situației din teren". 

Prim-vicepreședintele PNL a precizat că Bușoi "este votat de către filiala București, la jumătatea lunii decembrie, urmează conform procedurii, o validare, la nivelul Biroului Politic Național și abia după aceea putem să vorbim de candidatura consolidată. În acest moment, el este declarat de către filială singurul candidat al filialei". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel