Cătălin Ivan: Vor fi surprize foarte mari la Congresul PSD

Vor fi surprize foarte mari la viitorul Congres al PSD, a declarat, vineri, la RFI, europarlamentarul suspendat din partid, Cătălin Ivan.

Eurodeputatul Cătălin Ivan a afirmat că este în continuare membru PSD şi că suspendarea sa din partid este ilegală. De asemenea, eurodeputatul a anunțat că va prezenta la viitorul Congres un "proiect de modernizare" a formaţiunii, la care vor adera "foarte mulţi colegi", inclusiv şefi de filiale judeţene.

Cătălin Ivan a precizat că se consultă cu socialiştii din Franţa, Germania şi Marea Britanie în privinţa proiectului său de modernizare a PSD, din dorința de a prelua bunele practici de acolo.

Întrebat cine îl susţine în PSD, eurodeputatul a răspuns: "Foarte mulţi colegi. Eu nu sunt nou în partid, eu am 12 ani de politică în PSD şi am fost în toate funcţiile posibile, de la nivel local până la nivel european, deci am foarte mulţi colegi cu care am lucrat, din eşalonul doi, din eşalonul trei, chiar din liderii care conduc acum organizaţii judeţene sunt oameni care mi-au spus că susţin proiectul şi că sunt de acord că trebuie să se facă această schimbare. Nu pot să dau nume dintr-un singur considerent: pentru că aşa am convenit, având în vedere cât de abuziv este condus PSD-ul în acest moment, le fac un rău dacă le dau numele, pentru că după aceea, nu ştiu, riscă să fie suspendaţi, excluşi, scoşi din funcţii, li se poate întâmpla orice, doar pentru faptul că zic că sunt de acord cu proiectul meu. Va veni momentul când voi lansa acest proiect şi vor apărea şi vocile care susţin proiectul şi veţi vedea că vor fi surprize foarte mari", a declarat, pentru sursa citată, Cătălin Ivan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel