Cătălin Ivan: "Băsescu se contrazice din nou în mod penibil"

Traian Băsescu
Traian Băsescu

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, a declarat că Traian Băsescu "a întrecut orice limită". El s-a referit la faptul că  Traian Băsescu a susținut, miercuri seară, că organizarea unui referendum odată cu alegerile prezidențiale ar fi un atac la democrație, în condițiile în care președintele a organizat deja în două rânduri referendumuri în același timp cu alegerile.

"Singura constanță a lui Traian Băsescu este în contrazicerea propriilor idei și păreri. În ultima sa ieșire, președintele a întrecut orice limită declarând că ar fi o lovitură de credibilitate și un atac la democrație organizarea unui referendum odată cu alegerile prezidențiale. A spus-o tocmai Băsescu, cel care a convocat nu o dată, ci de două ori referendum odată cu alegerile. A inițiat referendum pentru votul uninominal odată cu alegerile europarlamentare din 2007 și referendum pentru Parlament unicameral și reducerea numărului de parlamentari odată cu alegerile prezidențiale din 2009", a declarat Cătălin Ivan.

Europarlamentarul a completat: "Aceste contraziceri penibile ale lui Traian Băsescu, pe lângă mulțimea de nedreptăți și abuzuri pe care le-a comis de-a lungul mandatelor, l-au adus acolo unde este astăzi în ceea ce privește credibilitatea. Românii s-au săturat de încercările lui Băsescu de a-i păcăli și de minciunile sale. Au mai rămas doar 56 de săptămâni până când actualul președinte va rămâne doar o pată neagră a istoriei României”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel