Cătălin Ioniţă (IGPR): Şef Operaţiuni Speciale, cercetat

Şeful unui serviciu al Direcţiei Operaţiuni Speciale este cercetat disciplinar de IGPR în urma unei percheziţii greşite efectuate de poliţiştii din Prahova la un profesor de istorie din Capitală, a anunţat luni, într-o conferinţă de presă, şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române, Cătălin Ioniţă.

'În situaţia privind percheziţia din Bucureşti, sectorul 4, s-au finalizat verificările. Ele au evidenţiat o superficialitate în activitatea de documentare, precum şi verificare a informaţiilor obţinute înainte de declanşarea misiunii. Responsabilitatea pentru neajunsurile identificate revine atât poliţiştilor din cadrul structurii de investigaţii criminale din judeţul Prahova, care au pus în executare mandatul de percheziţie la acea adresă, cât şi poliţiştilor din cadrul Direcţiei Operaţiuni Speciale, care nu au acordat sprijinul necesar localizării cu precizie a persoanelor căutate. Am dispus declanşarea cercetării prealabile faţă de şeful din cadrul IGPR - Direcţia Operaţiuni Speciale, care avea printre atribuţii oferirea suportului tehnic necesar desfăşurării misiunii, şi faţă de doi poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale din Prahova', a precizat Ioniţă.

El spune că a luat legătura cu profesorul Riegler pe care l-a asigurat că pagubele materiale vor fi acoperite de IGPR.

'În acest context, doresc să îmi exprim public regretul că o asemenea situaţie a fost posibilă şi, ca urmare a erorii comise, am încercat împreună cu preşedintele Corpului Naţional al Poliţiştilor să găsim soluţii de remediere. În această dimineaţă am luat legătura cu domnul profesor Riegler şi l-am asigurat că în cel mai scurt timp vom acoperi pagubele materiale', a mai spus Ioniţă.

[citeste si]

Poliţiştii din Prahova au descins, în urmă cu aproape o lună, la locuinţa profesorului de istorie Cornel Riegler, în căutarea unei femei acuzate de mai multe fapte de înşelăciune.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel