Cătălin Cherecheş, arestat preventiv, susţinut de UNPR pentru Primăria Baia Mare

UNPR Maramureş susţine candidatura lui Cătălin Cherecheş pentru un nou mandat la Primăria Baia Mare, informează un comunicat al partidului, transmite Agerpres.

Primarul Cătălin Cherecheş a fost reţinut marţi de procurorii DNA, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată, iar miercuri seara, Tribunalul Cluj a decis arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

'Suntem convinşi că va depăşi problemele legale pe care le întâmpină şi avem încredere în Justiţie că va face dreptate în acest caz. Pentru noi, Cătălin Cherecheş reprezintă speranţa pentru construcţie, unitate şi viitor, în strânsă legătură cu Baia Mare. Băimărenii trebuie să aleagă între trecut şi viitor, trecutul care este reprezentat de politicieni veroşi şi versaţi care împing marionete în faţă în speranţa unui câştig imediat sau viitorul, reprezentat de Cătălin Cherecheş, cel care a spus un 'NU' hotărât compromisului. Pentru că s-a încăpăţânat să creadă în bunătatea oamenilor din jurul lui, a căzut victimă unui denunţător prea puţin credibil', se arată în comunicatul UNPR Maramureş.

Conform aceleiaşi surse, UNPR Maramureş şi-a depus listele de candidaţi pentru Consiliul Local, Primăria Baia Mare şi pentru Consiliul Judeţean Maramureş.

'În ciuda contestaţiilor fără temei depuse de reprezentanţii unor partide politice care au văzut în candidaturile propuse o ameninţare, Biroul Electoral Judeţean a admis listele UNPR în unanimitate', au menţionat reprezentanţii formaţiunii politice.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel