Castelul Bran, GRAV afectat de PANDEMIE. Reduceri DRASTICE de personal din cauza lipsei de bani

Foto: Castelul Bran / Facebook
Foto: Castelul Bran / Facebook

Alexandru Prișcu, managerul Castelului Bran, susține că din cauza lipsei de bani a fost redus jumătate din personal.

Acţionarii Castelului Bran nu au primit dividende pe 2019 şi nu vor primi nici pe 2020, susține managerul Alexandru Prișcu. Din acest motiv administraţia a decis să renunțe la jumătate din personal (60 de persoane), transmite Agerpres.

"Efortul prin care trecem cu toţii şi care ne-a adus la această decizie tristă (privind reducerea personalului - n.r.) are şi o decizie în oglindă: niciunul dintre acţionari nu a primit dividende pe 2019 şi cu siguranţă nu va primi nici pe 2020. În anul 2019 am avut cel mai mare profit operaţional din istoria noastră, însă aceste sume sunt suficiente să supravieţuim un an şi jumătate cu acest personal redus", a afirmat Prişcu.

Potrivit acestuia, obiectivul turistic a fost semnificativ afectat de restricţiile impuse în pandemie, cel mai drastic efect fiind pierderea turiştilor străini. Prişcu a subliniat că principalii parteneri ai companiei sunt agenţiile incoming, care, în exclusivitate, aduc turişti străini, domeniu în care pierderile sunt, în prezent, de 100%.

"Datoria morală a statului"



Conform lui Prişcu, sezonul estival care s-a încheiat "nu a fost deloc aşa cum administraţia Castelului şi-ar fi dorit", luna iulie aducând pierderi de 90% din încasări şi, în ce priveşte scăderea numărului de vizitatori - un procent de 74% în iulie şi 68% în luna august, faţă de perioada similară din 2019.

"În relaţia cu statul român, până în 2019, Castelul Bran a livrat bugetului sume demne de luat în calcul, nici mai mari, nici mai mici ca alţii, fiind o instituţie pe profit. Este cumva datoria morală a statului să intervină în aceste momente în economie, în special în turism, domeniu care a fost puternic lovit. Însă, dincolo de sprijin guvernamental, ne dorim mai mult ca această pandemie să ajungă la final", a subliniat Prişcu.

Totuși, Castelul Bran nu va renunţa la tradiţionala petrecere de haloween, însă, spre deosebire de anii trecuţi, nu va mai fi organizată petrecerea la cort, iar restaurantul va fi redeschis temporar, însă numai pentru 40 de persoane. În acest an, în afară de turul ghidat de noapte, administraţia Castelului va pregăti şi un tur de zi, pentru familiile cu copii.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel