Liderii de sindicat prezenţi vineri la discuţiile de la Guvern, pe marginea proiectului ce prevede transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, spun că vor mai fi şi alte întâlniri. Sindicatele doresc o garanţie că măsura nu va duce la scăderea salariilor.
"Continuăm discuţiile. Nu avem nimic cert sau scris, nu suntem siguri că trecerea contribuţiilor va face ca salariul să rămână acelaşi. Vom avea din nou discuţii şi împreună cu patronatele, dacă se poate. În partea bugetară sunt sindicate la Învăţământ care acceptă acest transfer, iar pe de altă parte cele din Sănătate, a funcţionarilor publici, unii se abţin, altii spun că nu avem nimic cert. Aşteptăm ceva scris şi să fim sigur că legea va merge în continuare cu condiţia reglementării regulamentului de sporuri. Întâlnirea nu a adus un plus sau ceva pozitiv pentru ce ne doream", a declarat Leonard Bărăscu, lider sindical Sanitas, după negocierile de la Guvern.
"Noi am intrat cu poziţia că nu se poate face transferul de taxe sociale, în afară că afectează bugetarii vor avea consecinţe cei din sistemul privat. Guvernul insistă (...) guvernul nu doreşte să găsească alte alternative. De fapt, transferul de taxe nu face decât să ia o parte din bani ca să astupe găurile ", a spus Bogdan Hossu, lider sindical Cartel Alfa.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu