Carmen Dan - Victor Ponta, reacție: Îmbracă ieşirile publice. Părerea dânsului

Victor Ponta
Victor Ponta

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, consideră că declaraţia fostului premier Victor Ponta, că PSD va fi timp de cel puţin 10 ani partidul care a bătut Diaspora în Piaţa Victoriei şi a gazat oameni, se înscrie în nota în care acesta "îmbracă ieşirile publice" din ultima perioadă.

"Nu am avut timp să îl urmăresc pe domnul Ponta, cred că este o declaraţie care în ultima perioadă e în nota în care îmbracă ieşirile publice. Este părerea dânsului, de ce ar trebui să o comentez eu? Sunt convinsă că cunoaşteţi şi astăzi am fost, alături de colegii mei, în Comisia de apărare din Senat şi cred că foarte multe dintre scenariile iscate pe marginea acestui subiect, lansate în ultima vreme, au fost desfiinţate, dacă pot să spun aşa.

Şi aştept ca lucrurile să intre pe un făgaş normal pentru că, până la urmă, există o anchetă în curs, mi se pare absolut firesc să privim acel eveniment cu echilibru şi să aşteptăm ca organele competente să stabilească vinovăţii, dacă există. Mi-aş dori, şi într-o parte şi în alta, pentru că sunt foarte interesată ca cei care au provocat violenţe, ca cei care şi-au dorit cu orice chip să intre într-o instituţie a statului, să răspundă pentru asta", a declarat Carmen Dan.

Mesajul lui Victor Ponta

PSD va fi timp de cel puţin 10 ani partidul care a bătut Diaspora în Piaţa Victoriei şi a gazat oameni, a declarat preşedintele Pro România, Victor Ponta, care a susţinut că primul lucru pe care ar trebui să-l facă viitorul lider al PSD este să-şi ceară scuze pentru ce s-a întâmplat pe 10 august.

În opinia sa, din punct de vedere politic acest efect va dura mult timp de acum înainte "dacă ministrul Carmen Dan va fi ţinută în continuare în braţe de actuala conducere a PSD".

"Dacă mâine nu ar mai fi Dragnea preşedinte la PSD şi ar fi oricine altcineva, primul lucru pe care ar trebui să-l facă este să îşi ceară scuze pentru ce s-a întâmplat pe 10 august. Acesta este primul lucru, dar nu văd astăzi în PSD un lider capabil de aşa ceva", a precizat Victor Ponta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel