Carmen Dan: Suntem privilegiaţi să trăim acest moment unic

Carmen Dan
Carmen Dan

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, afirmă, într-un mesaj transmis sâmbătă, că "suntem privilegiaţi să trăim acest moment unic în istorie - Centenarul Marii Uniri", ea adăugând că "am avut şansa să ne fi născut într-o ţară despre care se spune că este Grădina Maicii Domnului, iar această binecuvântare merită răsplătită cu smerenie şi recunoştinţă" 

"Părinţii părinţilor noştri au conturat destinul istoric al României prin sacrificiu şi dăruire necondiţionată. Să ne rezervăm această zi pentru a le omagia jertfa în cel mai sincer şi respectuos mod posibil! Eu sunt convinsă că în sufletele fiecăruia dintre noi bate o inimă de român şi mi-aş dori ca măcar astăzi să bată în acelaşi ritm. Ne avem unul pe altul şi, împreună, avem o ţară cu care ne mândrim pentru oamenii ei, pentru istoria ei demnă, pentru frumuseţea ei, dar mai ales pentru că este a noastră", afirmă ministrul Carmen Dan, în mesajul postat pe facebook. 

Totodată, ea adresează urări românilor şi angajaţilor MAI 

"Acesta este mesajul meu adresat românilor. Acesta este mesajul meu adresat şi dumneavoastră, angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne, indiferent dacă vă desfăşuraţi activitatea în ţară sau în misiuni internaţionale. De Ziua Naţională, vă doresc tuturor sănătate, viaţă lungă, putere de muncă şi realizări pe toate planurile! Centenarul Marii Uniri să vă găsească împăcaţi sufleteşte, dedicaţi semenilor şi devotaţi valorilor noastre naţionale! La mulţi ani, România! La mulţi ani, români!", a mai scris ministrul Afacerilor Interne în mesajul său. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel