Carmen Dan, întrebată dacă-l va vizita pe Dragnea. Răspunsul ministrului

Scutaru Cristina / 16 iun 2019 / 20:27 Salveaza PDF Comentarii
Carmen Dan
Descriere foto: Carmen Dan

Carmen Dan a spus că ia în calcul să-l viziteze pe Liviu Dragnea în închisoare.

"Nu am vorbit cu domnul președinte, e și o perioadă specială, cea de carantină, nu s-a întâmplat să existe această solicitare. Dânsul stabilește cu cine poate discuta telefonic în această perioadă. În această perioadă, l-au vizitat cei din familie și evident avocatul. Binențeles că iau în calcul posibilitatea de a-l vizita. Eu nu sunt din categoria celor care se dezic. În ultima vreme, am văzut destui, din păcate, chiar din partid, care se dezic de cea a fost înainte. Liviu Dragnea are un merit extraordinar, Liviu Dragnea a ținut acest partid unit. Prefer să nu dau exemple pentru că nu sunt un om conflictual. Lucurile trebuie să se așeze, sunt convinsă că se vor așeza. Am încredere foarte mare în acaestă perioadă în puterea de a strânge și a da acest semnal de unitate pe care o are premierul Dăncilă", a declarat Carmen Dan, la Antena 3, în emisiunea lui Răzvan Dumitrescu.

"Eu nu am crezut niciun moment că soluția va fi cea care a fost. Odată ce s-a întâmplat, cred că toată lumea, cei din PSD, au perceput asta ca pe un șoc. Ulterior, membrii acestui partid conștientizează că acest partid mare să-și regăsească echilibrul. Eu nu mă așteptam. Nu sunt un politician foarte, vechi, dar am constatat că atunci când acest partid a trecut prin crize, a avut capacitatea extraordinară de a se regrupa și de a găsi echilibrul de a traversa crize", a mai spus Carmen Dan.


Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24