Ministrul de Interne, Carmen Dan, vorbește despre intervenţia jandarmilor, în faţa Comisiei de apărare din Camera Deputaților.
"Am precizat, prezența mea în minister a fost doar în ideea de a-mi asuma această responsabilitate și pe mandatul meu aș face apel la memoria dumneavoastră. Există o rutină a manifestărilor publice. În mandatul meu am traversat această situație. Au mai fost adunări publice în care mie mi s-a părut normal și responsabil ca ministrul să fie în minister.
Cred că oricine se poate uita într-o hotărâre de guvern și poate realiza care sunt condițiile care dispun asupra convocării acestui organism. Ar fi fost obligatoriu să avem o situație de risc și pericol în mai multe unități administrativ-teritoriale, nu numai în București. Apoi ar fi fost obligatoriu să existe informații și indice din care să rezulte că avem de-a face cu un atac al stabilității economice, sociale și politice.
Putem să dezvoltăm pe marginea cadrului legal care reglementează funcționarea acestui organism și putem să vă oferim toate argumentele care izvorăsc nu din altceva decât din lege, în așa fel încât să aveți percepția exactă a deciziei de a nu avea funcțional în conformitate cu legea a acestui organism", a spus Carmen Dan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu