Carmen Avram: Nu costă bani, dar salvează vieți! Hai să începem

Rodica Mitu / 12 apr 2019 / 10:19 Salveaza PDF Comentarii
Carmen Avram
Carmen Avram

Carmen Avram consideră că pacienții români merită mai mult.

„Un sistem sanitar performant este cel care ajută pacientul, care îi dă șansa la viață. Anchetele difuzate la emisiunea pe care am realizat-o timp de nouă ani au surprins exact problemele sistemului medical, de la coșmarul infecțiilor nosocomiale până la exodul medicilor. Cred că sistemul sanitar din România va fi ceea ce ne dorim atunci când nu vom mai vorbi despre cifre și statistici, ci despre oameni. Interesul pentru pacient trebuie să fie prioritatea unui sistem sanitar care să ne protejeze și să ne îngrijească. Sunt atâtea de făcut în sănătate și atât de multe probleme, dar de undeva tot trebuie început.

Așa că hai să începem de la pacient!

 

Recent, ministrul sănătății a demarat campania „Pacienții înainte de toate". Asta înseamnă controale inopinate în spitale pentru a se asigura că pacienții sunt îngrijiți și internați în condiții bune, au acces la servicii medicale de calitate, în spitale curate și igienice.

Începând din 2017, pacienții care suferă de boli grave pot primi tratament mult mai rapid, doar pe baza prescripției primite de la medicul lor. A fost desființată comisia Casei de Asigurări de Sănătate care dădea avize cu mari întârzieri. Este o măsură de reducere a birocrației care nu costă bani, dar salvează vieți.

Prin soluții gândite plecând de la nevoile pacientului, putem să rezolvăm problemele din sistemul sanitar și să ne asigurăm că pacienții români sunt tratați la standarde europene”, a scris Carmen Avram pe contul ei de Facebook.

Carmen Avram este numărul doi pe lista PSD la alegerile europarlamentare din mai 2019.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26