Unde dai şi unde crapă. Cam aşa am putea interpreta întrebările pe care le propune Klaus Iohannis pentru referendumul din 26 mai.
Referendumul propus de către Klaus Iohannis ar putea să-i salveze chiar pe cei de la PSD, partidul cu care preşedintele se află în război deschis. Situaţia a fost remarcată chiar de către preşedintele PSD, Liviu Dragnea, cel care a declarat, vineri, că este de acord cu temele propuse de către preşedinte pentru referendum. ”Temele de referendum le susținem în totalitate, va avea o problemă cu cei de la PNL și USR”, a declarat, astăzi, Liviu Dragnea.
Liviu Dragnea face, în mod evident, trimitere la o afirmaţie a lui Andrei Caramitru (USR) care a făcut înconjurul presei.
„Înțeleg ca PSD vrea să dea OUG-uri cu efecte juridice retroactive (ceea ce este clar neconstituțional) - ca să anuleze procese judecate în trecut și să scape de condamnări date deja. Vreau să le zic clar: nu vă jucați cu focul. Dacă așa ceva devine posibil și acceptat ca fiind constituțional - de ce nu am da și noi un OUG retroactiv în prima zi de guvernare care să anuleze tot ce ați făcut voi și să va și arunce în pușcărie imediat pe toți? Ce ne-ar împiedica dacă există precedent?”, a scris Andrei Caramitru pe Facebook.
Practic, prin interzicerea OUG-urilor pe teme penale, referendumul lui Iohannis i-ar salva chiar pe cei de la PSD de furia celor din USR, în cazul în care s-ar încerca punerea în practică a ameninţărilor lui Caramitru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu