Căprar (PSD Arad): Ponta nu a demisionat de la guvern fără să adopte OUG convenită cu sindicatele din Educaţie

Deputatul social-democrat Dorel Căprar apreciază că gestul premierului de a introduce, pe ordinea de zi a ultimei şedinţe pe care a condus-o la Palatul Victoria, Ordonanţa de Urgenţă privind creşterile salariale din învăţământ este 'un act de normalitate, operat de un premier responsabil'.

Căprar a subliniat că OUG care prevede creşteri salariale pentru angajaţii din sistemul de învăţământ similare celor acordate în Sănătate a fost singurul punct pe ordinea de zi a şedinţei.

'Victor Ponta a anticipat faptul că un guvern interimar nu poate emite Ordonanţe de Urgenţă şi nu a dorit să plece din fruntea guvernului fără să adopte actul normativ în baza acordului semnat cu cei din Educaţie. Astfel, salariile personalului din sistemul public de învăţământ vor fi majorate cu 15% începând cu 1 decembrie 2015, inclusiv sporurile care nu sunt integrate în salarii', a declarat joi, într-o conferinţă de presă, deputatul Dorel Căprar.

Astfel, vor beneficia de creşteri salariale 359.810 cadre didactice, personal didactic auxiliar şi personal nedidactic. 'Reamintesc că la 1 octombrie 2015 salariile personalului din sistemul sanitar au fost majorate cu 25%. Spre deosebire de ce au lăsat acei politicieni în urmă, în 2012, Cabinetul Ponta lasă ţara cu 'visteria plină' plus salariile şi pensiile plătite la zi.

Este însă absolut necesar ca noul guvern să finalizeze legea salarizării unitare pentru sectorul bugetar şi să menţină toate măsurile în favoarea populaţiei, adoptate în ultimii 3 ani', a adăugat deputatul PSD. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel