Alexandru Nazare, candidat PNL la Primăria Sectorului 1, este acuzat de PSD că a dat mită electorală sub formă de mâncare şi bani unor alegători.
Poliţia Locală l-a prins în flagrant pe aspirantul la fotoliul de primar al Sectorului 1.
"În ziua de 12.05.2016, în jurul orelor 20:00, Alexandru Nazare candidatul PNL pentru funcţia de primar al Sectorului 1, însoţit de Mihai Voicu, preşedintele PNL Sector 1, s-au întâlnit cu un grup de peste 70 de persoane în Str. Betonierei, sector 1.
În aceste împrejurări, reprezentanţii PNL au distribuit mâncare, băutură şi bani cetăţenilor convocaţi, încălcând grav prevederile legii electorale.
Sesizarea a venit din partea Poliţiei Locale, probate cu declaraţii de martori, fotografii de la faţa locului şi înregistrări video", anunţă un comunicat al PSD, citat de romaniatv.net.
Poliţa locală a sesizat Biroul Electoral, care a decis trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 pentru cercetări în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de corupere a alegătorilor de către Partidul Naţional Liberal şi candidatul acestuia, Alexandru Nazare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu