Când și-ar putea depune Nicușor Dan jurământul în fața Parlamentului | DCNews
Cele mai citite

Când și-ar putea depune Nicușor Dan jurământul în fața Parlamentului

instant_nicusor_dan_exit_poll_006_inquam_photos_george_calin_06237300
Inquam Photos / George Calin

Președintele ales, Nicușor Dan, a afirmat că ar putea depune jurământul în fața Parlamentului lunea viitoare, în condițiile în care Curtea Constituțională urmează să valideze joi rezultatul alegerilor prezidențiale.

"Dacă nu se întâmplă nimic extraordinar, o să fie o ședință a Curții Constituționale joi, la amiază, în care se validează alegerile și jurământul se depune în fața Parlamentului, foarte probabil, luni, la amiază", a declarat Nicușor Dan, luni, pentru B1 Tv.

El a spus că ar putea efectua prima vizită externă la Bruxelles. "Chișinău, Bruxelles sau Washington. Probabil că Bruxelles", a menționat Nicușor Dan.

Președintele ales i-a indicat pe Valentin Naumescu, Corneliu Bjola, Iulian Fota drept posibili consilieri în domeniul politicii externe.

"Am lucrat cu niște oameni care m-au ajutat pe viziunea pe politică externă. În măsura în care dumnealor vor dori să se implice, cu mare plăcere. (...) Domnul Naumescu, domnul Bjola, domnul Fota", a explicat el.

Nicușor Dan a reiterat că unul dintre obiectivele sale va fi clarificarea responsabilităților pentru modul în care s-au desfășurat alegerile prezidențiale din noiembrie 2024.

"Ce s-a întâmplat la alegerile din noiembrie a fost un eșec și, ca președinte, vreau să lămurim cât de repede și cât mai temeinic chestiunea asta, pentru că nu e normal ca după șase luni, din noiembrie, să știm doar că avem un om de afaceri care a dat un milion de euro către niște influenceri. Cam acesta este rezultatul. Ca președinte voi încerca să clarific responsabilitățile pe ce s-a întâmplat în alegerile din noiembrie", a transmis Nicușor Dan, potrivit Agerpres. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Politica
Citește mai multe din Politica
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Ce premier ar trebui să desemneze președintele Nicușor Dan?
Tehnocrat
De la PSD
Tot de la PNL/USR
Trimite răspunsul
x close