Senatorul PSD Ioan Chelaru a arătat, vineri, când ar putea avea loc referendumul privind revizuirea Constituției. În opinia sa, acesta ar putea fi organizat la sfârşitul lunii septembrie, începutul lui octombrie.
Ioan Chelaru a spus, la Atelierul de lucru al PSD privind revizuirea Constituţiei, că specialiştii din partid au lucrat doi ani şi jumătate pentru a finaliza un proiect de revizuire a Constituţiei. Acesta nu a fost însă făcut public pe motiv că se așteaptă unele îmbunătățiri venit de la mediul academic sau de la alţi specialişti.
El a spus că la sfârşitul lunii septembrie, începutul lui octombrie se poate organiza referendumul pentru validarea Constituţiei, arătând că acest proces nu va fi unul ușor.
Dintre modificările propuse de Ioan Chelaru pentru noua Constituție enumerăm: necesitatea unei mai bune separarări a competenţelor şi întărirea puterii celor două Camere ale Parlamentului; consolidarea ideii reprezentării Senatului pe regiuni; statutul Senatului trebuie să fie acela de Cameră superioară şi este necesar ca multe dintre atribuţii să fie duse la Senat; găsirea unor soluţii pentru limitarea traseismului politic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu