Campania lui Iohannis, cu punga la sate

 

În campania electorală pentru prezidențiale nu au apărut, încă, reproșuri legate de cumpărarea alegătorilor cu punga de făină sau zahăr. Pe rețelele de socializare circulă de două zile o fotografie de campanie, dintr-un sat de munte. Susținători ai lui Klaus Iohannis împart celebrele pungi inscripționate cu numele candidatului.

La alegerile parlamentare, scandalurile s-au ținut lanț din  cauza acestor tehnici de campanie. În perioada USL, partidele de opoziție au acuzat PDL că își cumpără voturi cu punga. După spargerea Uniunii, acuzațiile au fost îndreptate spre PSD, considerat a avea mai multă forță financiară, deoarece a rămas la guvernare.

Inculparea lui Florin Popescu ”Puișor”, pentru distribuirea de pungi cu carne de pasăre la alegerile generale, a redus tentația de a distribui cadouri electorale, în timpul alegerilor pentru Parlamentul European. Nu-i vorbă, nici activul de partid nu dorea să investească prea mult în alegerea unor reprezentanți la Bruxelles.

Dezbaterile, doar pe forumuri, nu între oficiali

Miza uriașă a prezidențialelor schimbă situația. Totuși, este prima ”dovadă” că au fost distribuite pungi electorale. Pe grupurile ACL din rețelele de socializare circulă, e drept, multe poze cu reprezentanți ai PSD împărțind pungi, dar acestea nu au inscripționat numele candidatului. Nici în spațiul public nu au apărut acuze ”oficiale” din partea partidelor, care să reclame abuzuri ale unor alți competitori.

De ce nu a renunțat ACL la distribuirea de pungi electorale, am întrebat-o pe Alina Gorghiu, purtătorul de cuvânt al candidatului ACL, Klaus Iohannis? La PSD se obișnuia distribuirea de pungi electorale, dar Iohannis promitea altfel de politică. ”Nu punga este problema. PSD își pune pe site-uri fotografii cu evenimente de campanie în care se distribuie pungi. Dacă se respectă legea electorală și indicațiile BEC, adică se rezumă la pliante, materiale promoționale, un pix, o șapcă, o brichetă, dacă valoarea acestora se menține în limite legale, nu avem ce comenta. Este nefiresc să te duci din poartă-n poartă cu un snop de pixuri și să împarți câte un pix și un pliant, de aceea se pun în astfel de pungi. Plus că omul folosește punga, ulterior, deci își promovează numele candidatului. Repet, nu acceptăm, însă, ca în acele pungi să se afle altfel de cadouri. Am rugat pe toți cei care văd așa ceva să meargă la Poliție, să sesizeze instituțiile abilitate”.

Demascați MITA ELECTORALĂ

Rămâne și varianta ca partidele să se abțină pentru moment de la distribuit ”cadouri” electorale, păstrându-se pentru turul al doilea, când fiecare vot contează. DCNews invită cititorii să semnaleze astfel de manevre de campanie, trimițând fotografii cu dovada mitei electorale pe adresa [email protected].

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel