Camera Deputaților, modificare de regulament. TREI noi comisii parlamentare au fost constituite

Marți, Camera Deputaților și-a modificat regulamentul de funcționare. 

Camera Deputaţilor şi-a modificat, marţi, regulamentul de funcţionare, constituind trei noi comisii parlamentare permanente.

Astfel, se va înfiinţa Comisia pentru constituţionalitate, care se va ocupa cu punerea în acord a prevederilor declarate neconstituţionale, Comisia pentru ştiinţă şi tehnologie, care va avea în vedere activitatea ştiinţifică, promovarea progresului tehnologic, cercetarea-dezvoltare, inovaţia, precum şi Comisia pentru tineret şi sport, potrivit Agerpres. 

George Simion: AUR nu poate nominaliza deputații în comisii 

Liderul deputaţilor AUR, George Simion, a atenţionat asupra faptului că formaţiunea sa nu poate nominaliza deputaţii în comisii deoarece de curând a aflat despre componenţa comisiilor.

'Noi am aflat componenţa comisiilor acum o jumătate de oră, nu avem cum să nominalizăm oamenii care fac parte din comisii', a spus Simion.

La rândul său, deputatul AUR Antonio Andruşceac a spus că deputaţii formaţiunii sunt împotriva constituirii Comisiei pentru constituţionalitate.

'Ne-am opus la constituirea acestor comisii, cum este şi Comisia pentru constituţionalitate. Controlul de constituţionalitate este făcut de CCR şi ar fi un paralelism juridic', a motivat acesta.

Reacția lui Orban

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, care conduce şedinţa, a spus că AUR are locurile asigurate, conform ponderii obţinute în urma votului cetăţenilor, şi poate face nominalizările ulterior.

'Comisia de constituţionalitate există şi la Senat şi acum este constituită în oglindă şi la Cameră', a mai precizat Orban, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel