Fostul consilier prezidențial, actual membru al PMP, Sebastian Lăzăroiu, face calculele pentru Cotroceni.
Lăzăroiu spune că Emil Boc ar putea fi un candidat acceptat de toate partidele de dreapta, mai puțin de PNL, pentru alegerile prezidențiale. El crede că dacă Emil Boc ar intra în turul doi pentru Cotroceni cu Victor Ponta, ar fi susținut și de 75% dintre alegătorii PNL.
Sebastian Lăzăroiu a declarat, la RFI, că Victor Ponta nu poate candida anul acesta din partea PSD. El a precizat că partidele care se revendică de dreapta, PMP, PDL, PNȚ și FC, ar putea avea un candidat comun pentru prezidențiale și sunt șanse mari să ajungă în turul doi la prezidențiale. Despre cine va fi candidatul, fostul consilier spune: "Cred că asta e întrebarea la care aceste partide trebuie să răspundă după europarlamentare. E clar că trebuie să fie acel candidat acceptat de toate partidele de care vorbeam, adică şi PDL şi PMP şi PNŢ şi FC. Eu, sincer, îl văd pe Emil Boc în situaţia asta. E singurul care ar putea fi acceptat de toate aceste partide şi de electoratele lor, care au o anumită diversitate".
Membrul PMP precizează că "în turul întâi contează foarte mult forţa politică pe care o ai în spate şi mai puţin profilul candidatului. Dacă Emil Boc intră în turul doi împotriva lui Ponta, eu aş da scris că măcar 75% din alegătorii liberali vor vota cu Emil Boc, numai ca să nu voteze cu Ponta".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu