Căciula i-a purtat ghinion lui Iohannis. Apel crunt: Este un lucru condamnabil

Remus Cernea a adresat un apel lui Klaus Iohannis și soției sale, Carmen Iohannis, în care le cere să nu poarte "articole vestimentare realizate din blănuri de animale".

Vă prezentăm câteva pasaje din scrisoarea deputatului preluată de pe Observator.ro:

Stimate domnule Președinte, Stimată Primă Doamnă,

Intenția acestui apel este una apolitică și are legătură strict cu protecția animalelor și cu nivelul de etică publică necesar a fi demonstrat de către o personalitate politică importantă. Am fost un susținător al domnului Iohannis în campania electorală prezidențială din 2014, și uneori am salutat diverse luări de poziție ale președintelui care au fost în acord cu propriile mele valori dar alteori le-am criticat, totdeauna principial, fără atacuri la persoană. A formula însă anumite obiecții ori critici într-o societate democratică nu te transformă automat într-un inamic al cuiva. Este important să avem discuții deschise și, pe cât posibil, raționale și lipsite de patimă, prin care să căutăm conștientizarea și îndreptarea anumitor stări de lucruri.

(...)

Astăzi, în spațiul occidental, cam nici un lider politic sau personalitate publică care poate fi asociată cu politica nu mai apare în public purtând articole vestimentare realizate din blănuri de animale. Dacă ar face-o, s-ar expune unor critici virulente și pe scară largă. Spre exemplu, în urmă cu aproximativ 4 ani, Ducesa de Cambridge, Kate Middleton, a apărut într-o fotografie purtând o căciulă care părea făcută din blana unor animale. În urma reacțiilor publice deosebit de critice, inclusiv ale organizației PETA, fotografia a fost retrasă și au fost date asigurări publice că era vorba de blană falsă[2].

[citeste si]

A purta blana unui animal chinuit și ucis pentru acest lucru reprezintă, în sine, un lucru condamnabil moral. Industria care produce astfel de articole vestimentare ar trebui descurajată și, într-o bună zi, închisă definitiv. Iar figurile publice și politicienii ar trebui să fie în avanposturile unui astfel de efort. De altfel, chiar și în industria modei au fost făcute demersuri remarcabile în ultimele decenii pentru a se renunța la hainele din blană reală. Cei care poartă blănuri sunt percepuți de către tot mai mulți cetățeni drept persoane cu un caracter dezagreabil, insensibile la suferința și moartea acelor minunate animale care au avut parte de o soartă cumplită atunci când li s-a răpit blana și viața pentru un capriciu.

Domnule președinte, la ceremonia de celebrare a Zilei Unirii Principatelor, din 24 ianuarie a.c. ați purtat o căciulă care pare a fi făcută din blana unui animal[3]. Dacă a fost un incident regretabil produs din neatenție și cu caracter izolat cred că se va putea trece relativ ușor peste acest moment, dacă el nu se va mai repeta.

De aceea, apelul meu către dumneavoastră, domnule Klaus Iohannis, în calitate de Președinte al României și către dumneavoastră, doamnă Carmen Iohannis, în calitate de Primă Doamnă, este acela de a reprezenta un model pentru societatea noastră și sub acest aspect: refuzul de a mai afișa articole de vestimentație realizate din blănuri de animale! Gestul dumneavoastră va fi un semn de conștientizare a problemei semnalate și de atitudine civilizată într-un stat pe care îl sperăm a fi unul din ce în ce mai democratic și mai prosper, cu rădăcini tot mai puternice în valorile societății deschise.

Cu respect și considerație,

Remus Cernea

Deputat independent

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel