Câciu, FULMINANT la adresa lui Cîțu: Florine, eu susțin investițiile în România. Tu ce ai făcut?

Economistul Adrian Câciu a reacționat după ce ministrul Finanțelor, Florin Cîțu a scris o postare pe Facebook despre investițiile din România.

" Nu știu de când face reclamă ministrul finanțelor publice la o bancă sau de fapt la subsidiara acesteia din România, care se ocupa de fuziuni si achiziții (deci direct interesată să facă marketing sa atragă investiții la care sa acorde consultanță) și nu cred ca este în regulă sa cobori atât de jos în folosirea unor astfel de situații. E problema sa, ridicolul este evident, sper a nu fie și pe bani reclama asta. Pe de altă parte, cum Dumnezeu să nu fie mulțumită JP Morgan și alte bănci cu un astfel de ministru când au plătit cu 51,3% mai puțin impozit în primele 7 luni la bugetul de stat.

Și, Florine, eu susțin investițiile în România, mai ales cele străine si chiar îmi doresc să vină capitaluri masiv, dar uite tu ce ai făcut ca ai o pierdere estimata de 3 miliarde euro la ISD in 2020. De ce trebuie sa ataci mereu cu prostii de genul ăsta? Îmi mențin previziunile privind riscul apariției unei crize autocreate în finanțele publice dacă se menține această abordare dezastruoasă.", a scris Adrian Câciu pe pagina sa de Facebook.

Nu știu de când face reclamă ministrul finanțelor publice la o bancă sau de fapt la subsidiara acesteia din Romania,...

Publicată de Adrian Câciu pe Vineri, 4 septembrie 2020

BUY ROMANIA! ???????????? JP Morgan recomandă tuturor investitorilor “ BUY ROMANIA- INVESTESTE IN ROMANIA”. Asta în timp ce o...

Publicată de Florin Cîţu pe Vineri, 4 septembrie 2020

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel