EXCLUSIV  Câciu: Dăianu explică brutal că NE DUCEM ÎN CAP. De ASTA îi dau dreptate!

Economistul Adrian Câciu a reacţionat, în exclusivitate pentru DC NEWS, după ce preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, a afirmat că o creştere a pensiilor cu 40 la sută ar putea duce România la un deficit bugetar de peste 10 la sută. 

"Eu nu sunt de acord cu această afirmaţie. Discuţia se pune în felul următor. În contextul actual, la deficitul calculat la rectificare, de 6,7 la sută, este cuprinsă creşterea pensiilor cu 40 la sută. Evident că există posibilitatea unei deteriorări a indicatorilor de venituri care, să spunem, ar putea creşte acel deficit. Dar nu majorarea ar adăuga la deficit, pentru că ea este prinsă în deficit. 

Pe de altă parte, referitor la căderea economică, iar nu sunt de acord. Pensionarii nu stau cu banii în buzunar, ori se duc cu ei în bănci, ceea ce înseamnă mai multe credite date de către bănci, pentru că pensionarii fac depozite şi pe baza asta băncile creditează economia, sau se duc şi cumpără medicamente, hrană şi achită utilităţi. 

Dl Dăianu are dreptate într-un fel, dar îl exprimă foarte radical, să  nu majorăm pensiile. Trebuie neapărat o strategie de creştere a veniturilor din contribuţii, pentru că pensiile se bazează pe veniturile din contribuţii. Altfel, dacă nu există venituri din contribuţii, creşte deficitul bugetar, deci trebuie să te împrumuţi. Decizia este luată, legea spune că trebuie majorate pensiile. Şi aici nu mai poţi sta să vezi cum merge economia, să mai stai o lună. E foarte târziu să iei decizii în septembrie. Deja, dacă nu vrei să le dai, stabileşti azi că nu le dai. Dar dacă vrei să le dai, faci strategia azi şi le dai. Deoarece oricum creşte şomajul, şi nici  nu sunt perspective încurajatoare pe piaţa muncii. Vine o recesiune, care nu este cauzată de cum merge economia românească, ci de cum merg lucrurile în vestul Europei. Vedem că astăzi, la Consiliul European, iar nu s-au înţeles asupra modului în care se poate finanţa Europa. Deci recesiunea se importă, iar asta înseamnă că nu va fi apetenţă de locuri noi de muncă.", a declarat Adrian Câciu în exclusivitate pentru DC NEWS. 

VEZI ŞI Prăbușire economică. Dăianu (CF) scenariu SEVER dacă vor crește pensiile cu 40%

Strategie de creştere a veniturilor, OBLIGATORIE

"Aşadar, vine o criză a veniturilor din contribuţii. De asta îi dau dreptate dlui Dăianu, dar el explică într-un mod foarte brutal că ne ducem în cap. Ne ducem în cap din alte cauze, nu pentru că creştem  pensiile. Ci pentru că am omorât veniturile din contribuţii şi nu avem o strategie prin care să le creştem. 

Cum faci această strategie? Un exemplu concret. Oricărei firme care lucrează pe investiţii publice îi spui să angajeze şi 10 şomeri. Dacă ai 1000 de investiţii, ai 10.000 de şomeri care vor avea locuri de muncă. Cresc veniturile din contribuţii. Apoi, acel stimul de reinserţie în muncă. Trebuia stabilit un nivel salarial la care să se dea acel stimul. Nu la salariul minim, pentru că angajatorul oricum e obligat prin lege să dea măcar acel salariu. Nu, stabileşti că dai firmelor acel stimul de 50 la sută dacă oferă salariul mediu pe economie angajaţilor. Salarii mai mari, contribuţii mai mari! 

Aşa trebuie făcut, altfel nu că vom avea cădere economică, ci vom intra într-o problemă a deficitului bugetar. E complicat de finanţat un deficit mare. Cu cât e mai mare, cu atât ai mai multe împrumuturi de luat. Şi cum toată Europa are probleme, de la cine iei banii?", a mai spus economistul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel