Câți bani primesc ”Stejarii” pentru participarea la Cupa Mondială de Rugby

Naţionala de rugby a României a părăsit Cupa Mondială cu capul sus, după o prestaţie onorabilă a "Stejarilor" în Anglia. Acum, Federaţia Română de Rugby încearcă să forţeze intrarea în Turneul celor 6 Naţiuni, alături Georgia.

Preşedintele Federației, Haralambie Dumitraş, spune că o decizie în acest sens se va lua la finalul acestui an, la un congres ce va avea loc la Londra. Cert e însă că s-a obţinut reluarea meciurilor amicale anuale cu marile puteri din Europa. Asta înseamnă că vom vedea la Bucureşti, începând cu 2016, coloşi precum Franţa, Anglia, Irlanda, Ţara Galilor şi Scoţia.

Haralambie Dumitraş a dezvăluit că FR de Rugby a pregătit o strategie la nivel naţional pe termen lung pentru dezvoltarea acestui sport în România. El a dezvăluit şi ce sumă a primit forul naţional pentru calificarea la Cupa Mondială de Rugby: două milioane de euro.

[citeste si]

"E prematur să vorbim despre Turneul celor 6 Naţiuni. Să vedem ce se va întâmpla la congresul de Londra, din 25-26 octombrie, dar o să facem tot posibilul. Important e că băieţii noştri au arătat că îşi merită locul acolo, au jucat de la egal la egal cu marile naţiuni. Rugby-ul românesc se află între primele 16 naţiuni ale lumii. Nu ne culcăm pe lauri, lucrăm la o strategie naţională pe termen lung. Îi felicit pe băieţii de la fotbal că s-au calificat, mă bucur pentru sportul românesc că merge la turneul final şi cu fotbalul.

Noi am primit de la International Rugby Board, în an de Cupă Mondială, aproape două milioane de euro, în general primim în jur de 1,5 milioane de euro. Ăsta este ajutorul World Rugby pentru echipele de performanţă", a declarat Haralambie Dumitraş, conform prosport.ro.

Spre comparație, naţionala de fotbal a României va primi de la UEFA 12 milioane de euro pentru calificarea la EURO 2016, mai scrie sursa citată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel