Bușoi, condiții pentru alegerile anticipate. Scopul asumării anunțate de Orban

Ema Apostu / 02 dec 2019 / 20:53 Salveaza PDF Comentarii

Cristian Bușoi a comentat declarațiile lui Ludovic Orban referitoare la alegerile anticipate. Premierul a afirmat că PNL ar avea cel mai mult de câștigat de pe urma acestora.

"Această asumare de răspundere nu are ca prim scop declanşarea alegerilor anticipate. Dacă cei din opoziţie insistă, se poate ajunge şi acolo. Obiectivul principal al acestei asumări este să se rezolve nişte probleme. Dacă în Parlament nu vor fi rezolvate aceste probleme, atunci singura cale este cea a asumării răspunderii. Pentru că cel puţin pe chestiunile legate de justiţie avem un referendum prin care OUG nu mai sunt posibile. Atunci soluţia este aceea a asumării răspunderii pentru că, în Parlament, majoritatea nu este a PNL.

Şi sunt două probleme urgente legate de funcţionarea justiţiei: recursul compensatoriu şi chestiunea cu pensionarea anticipată a magistraţilor. Altă chestiune urgentă este OUG 114 (...) Dacă nu reuşim să îi convingem pe cei din Parlament să adopte o anumită poziţie, modificarea OUG poate fi un alt motiv legitim de asumare a răspunderii. Nu vrem nici să cadă Guvernul, nu vrem nici să declanşăm acum anticipatele, ci, probabil, după adoptarea bugetului, probabil în primăvară şi numai după ce se va face o consultare cu celelalte forțe politice şi să existe o majoritate pentru declanşarea acestora", a declarat Cristian Bușoi la Antena 3.

Ce a declarat Ludovic Orban

"PNL susţine ideea alegerilor anticipate. Problema este dacă există în mod realist posibilitatea de a se ajunge la asta. Din punctul nostru de vedere, normal că discutăm permanent cu partidele parlamentare. Pentru a putea fi demarată procedura, trebuie să ai un număr de partide care să deţină un număr de parlamentari care să îţi ofere garanţia că vor fi respinse două propuneri de Guvern. Altfel, dacă nu se ajunge la un astfel de acord, nu ne aruncăm în aventuri, doar ca să ne trezim la a doua învestire că votează parlamentarii orice Guvern, indiferent de program, doar ca să îşi menţină mandatul până la final. Când vor fi şanse reale, PNL va fi primul care va accepta. Noi avem cel mai mult de câştigat, dacă ne uităm la sondaje", a declarat Ludovic Orban la Parlament.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27