Bursa de la Bucureşti închide în creştere marţi

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere ședința de marți.

 

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de tranzacţionare de marţi, iar valoarea schimburilor s-a situat la 29,46 milioane de lei (5,95 milioane de euro).

Indicele principal BET s-a apreciat cu 0,15%, ajungând la 12.560,63 de puncte, în timp ce BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a consemnat o creştere cu 0,16%.

În acelaşi timp, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a înregistrat un avans de 0,14%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a depreciat cu 0,60%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a închis şedinţa în urcare cu 0,01%, în timp ce BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a consemnat o creştere cu 0,48%. Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, s-a depreciat cu 0,01%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Fondul Proprietatea, cu 7,30 milioane de lei, urmate de titlurile OMV Petrom, cu schimburi în valoare de 5,87 milioane de lei, şi de cele ale Romgaz, cu 4,64 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Electroaparataj (+10,95%), Socep (+8,06%) şi Chimcomplex (+4,72%). Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Dafora (-8,33%), Sinteza (-3,13%) şi Aerostar (-3,01%), scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel